Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


(VIDEO) Adriana Săftoiu, despre elevii cu nevoi speciale: La Ministerul Educaţiei e o problemă

De ce esueaza coalitii Romania Adriana Saftoiu alianta PSD.png

Adriana Săftoiu crede că toate crizele din coaliții au la bază probleme de comunicare (Foto: arhivă RFI)
Adriana Săftoiu crede că toate crizele din coaliții au la bază probleme de comunicare (Foto: arhivă RFI)

Ministrul Ecaterina Andronescu a spus în prima declaraţie pe tema elevilor cu nevoi speciale ceea ce gândeşte de fapt Ministerul Educaţiei, după care a încercat să repare ceea ce a spus prima dată. Afirmaţia a fost făcută la RFI de deputata PNL Adriana Săftoiu. Ministrul Educaţiei a dat de înţeles la Digi 24 că ar fi nevoie de clase separate pentru elevii cu nevoi speciale. Ulterior, ministerul a emis un comunicat în care susţine că nu se pune problema înfiinţării unor asemenea clase.

Adriana Săftoiu spune că „aceste ultime precizări trebuie privite într-un context mai larg. Acum două luni, undeva spre sfârşitul lunii noiembrie, la Comisia pentru Drepturile Omului din Camera Deputaţilor, am avut o discuţie exact despre învăţământul special cu reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei şi din păcate, filozofia ministerului este exact aceasta, încurajarea învăţământului special, în timp ce în ţările pe care le dăm exemplu ca model în sistemul educaţional tind şi se preocupă foarte mult ca acest învăţământ special să fie o excepţie, doar pentru cazuri foarte severe şi în general, copiii cu cerinţe educaţionale, copiii cu dizabilităţi să fie integraţi în învăţământul de masă. Aşa că doamna Andronescu practic în prima declaraţie a spus cam ceea ce gândeşte Ministerul Educaţiei Naţionale, iar în această a doua declaraţie a încercat într-adevăr să repare ceea ce a spus prima dată”.

Deputata PNL crede că la Ministerul Educaţiei există o problemă: „Nu ştiu dacă e vorba doar de consilierii, experţii pe care-i are doamna ministru, dar pe de altă parte, trebuie să recunoaştem că e o problemă. Recent, a spus: să-i lăsăm repetenţi pe copiii de clasa I. Din nou, un lucru revoltător, cum să faci aşa ceva? Acei copii trebuie ajutaţi. A revenit şi atunci asupra declaraţiei. După aceea a fost discuţia despre orele de educaţie fizică (...). Aceeaşi doamnă Andronescu a vorbit despre scurtarea vacanţelor. Nu că n-ar fi lungă vacanţa de vară, dar nu vacanţa de iarnă trebuie s-o scurtezi, pe cea de vară într-adevăr, acolo trebuie să ne uităm puţin. E foarte lungă vacanţa de vară. În ţările care la testele PISA sunt pe primele locuri, într-adevăr vacanţele de vară sunt mult mai scurte, o lună, o lună şi trei săptămâni. Deci sunt lucruri de făcut, dar nu ştiu ce se întâmplă cu doamna Andronescu de pune permanent căruţa înaintea boilor”.