
Politică
Armistițiul lui Maduro: Convocaţi alegerile, mister Măscărici!
f-maduro-a-20150302.jpg

Prezent la o ceremonie de absolvire a studenţilor la medicină din Caracas, preşedintele venezuelean încă în exercițiu Nicolas Maduro i-a cerut opozantului Juan Guaido, recunoscut drept președinte interimar de circa 50 de state, să convoace alegeri prezidenţiale. Maduro şi-a exprimat convingerea că le va câştiga, lucru care ar pune capăt luptei dintre cei doi pentru puterea executivă, informează agenția EFE, preluată de Agerpres.
"Pretinsule autoproclamat, de ce nu aţi convocat alegeri, de ce nu convocaţi alegeri, ca să fiţi umilit bine de tot, cu voturile poporului? Convocaţi alegeri, domnule autoproclamat, domnule măscărici! Convocaţi alegerile, mister Măscărici!", l-a îndemnat insistent pe Guaido preşedintele Maduro.
Aparenta declarație de armistițiu a lui Maduro vine la doar o zi după ce ministrul venezuelean al apărării, Vladimir Padrino, declara că ”opoziţia va trebui să treacă peste cadavrele noastre pentru a-l înlătura pe preşedintele Nicolas Maduro şi a impune un nou guvern”.
Pe de altă parte, mesajul lui Maduro a fost transmis în aceeaşi zi în care membrii parlamentului de la Caracas, al cărui preşedinte este Guaido, au convenit reformarea sistemului electoral pe care îl consideră părtinitor, favorabil guvernului, în scopul de a putea convoca în cel mai scurt timp posibil alegeri prezidenţiale pentru a pune capăt a ceea ce ei denunţă a fi impostura lui Maduro.
Autoproclamatul președinte Guaido este recunoscut ca lider interimar de aproximativ 50 de state, care îi susţin planul ce prevede crearea unui guvern de tranziţie şi organizarea de alegeri libere.
În timp ce politicienii își dispută puterea la Caracas, populația continuă să fie sever afectată de criza economică. Ajutoarele internaționale constând în hrană și alimente se adună la granița Venezuelei, care refuză însă orice inițiativă umanitară în care sunt implicate SUA.
Totuși, Brazilia a anunțat că va pune sâmbătă la dispoziţie în apropierea frontierei cu Venezuela ajutor umanitar pentru această ţară în cadrul unei operaţiuni realizate "în cooperare cu Statele Unite", după cum a anunţat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei.
Acest ajutor, în hrană şi medicamente, "va fi disponibil pe teritoriul brazilian, la Boa Visa şi Pacaraima, pentru a fi colectat de guvernul (autoproclamat) al lui Juan Guaido", a precizat purtătorul de cuvânt.
Drept răspuns, armata, încă loială lui Maduro, a intrat "în alertă" în faţa oricărei încălcări a frontierelor Venezuelei pentru intrarea ajutorului umanitar depozitat la porţile ţării.
Potrivit opoziţiei, circa 700.000 de persoane se vor deplasa sâmbătă cu autobuzul la graniţe pentru a beneficia de ajutorul internațional.