Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Președintele Iohannis i-a numit pe Daniel Suciu și Răzvan Cuc în funcțiile de miniștri

Președintele Klaus Iohannis i-a numit, joi, pe Daniel Suciu și Răzvan Cuc în funcțiile de miniștri ai Dezvoltării Regionale și Transporturilor, la doar o zi de la nominalizarea acestora de către PSD.

Comitetul Executiv al PSD a votat, marţi, după patru ore de discuţii, nominalizarea lui Daniel Suciu ca vicepremier şi ministru al Dezvoltării şi a lui Răzvan Cuc la Ministerul Transporturilor. "Am hotărât ca la ministerul Transporturilor să meargă Răzvan Cuc, care a mai ocupat această funcţie, şi are experienţă necesară pentru a prelua acest minister. Iar la Ministerul Devoltării Regionale şi ca vicepremier, Daniel Suciu. Acestea sunt cele două nominalizări votate înc adrul CEx care cred eu trebuie acceptate de Iohannis. Mâine (miercuri - n.r.) voi trimite nominalizările către Cotroceni. Îl voi şi suna pe preşedintele Iohannis şi sper să înţelegem că toţi trebuie să fim responsabili şi să fim conştienţi că oamenii aşteaptă de la noi multe lucruri pe care le-am promis şi să înţelegem faptul că deţinem Preşedinţia Consiliului UE şi avem foarte multe dosare care ţin de Minsterul Transporturilor şi Dezvoltării. Cred că dincolo de jocuri politice, mai important este ceea ce se întâmplă în ţară”, a declarat Viorica Dăncilă, la finalul şedinţei Comitetului Executiv. Decizia social-democraţilor a fost luată în contextul în care Olguţa Vasilescu a anunţat, marţea trecută, că îşi retrage candidatura pentru funcţia de vicepremier şi ministru al Dezvoltării, în urma refuzului lui Klaus Iohannis de a o numi. La patru zile distanţă şi Mircea Drăghici a spus că îşi va retrage candidatura pentru portofoliul Transporturi, în contextul în care şeful statului nu a dat niciun răspuns în legătură cu nominalizarea sa în funcţie.

245