Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Analist, despre eșecul summit-ului Trump-Kim: Șeful Casei Albe a vrut repede totul sau nimic

serban_cioculescu_esec_summit_sua_coreea_nord_trump.jpg

Donald Trump și Kim Jong-un, la Hanoi (Foto: Reuters/Leah Millis)
Donald Trump și Kim Jong-un, la Hanoi (Foto: Reuters/Leah Millis)

Summit-ul de la Hanoi dintre SUA și Coreea de Nord s-a soldat cu un eșec. Discuțiile s-au terminat fără nici un acord între Donald Trump și Kim Jong-un, din cauză că oficialii americani nu au acceptat ridicarea completă a sancțiunilor la adresa Phenianului, în schimbul dezmembrării instalației de la complexul nuclear Yongbyon.

Șerban Cioculescu, lector la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, invitatul de prânz la RFI, spune că ”dacă vedem lucrurile pe termen scurt, dacă ne-am fi așteptat la un succes imediat, putem spune că a fost un eșec. Dacă însă vedem procesul de normalizare a relațiilor politice, diplomatice, militare și chiar economice dintre SUA și Coreea de Nord ca fiind unul pe termen lung, putem spune doar că este un pas pe calea unui viitor rezultat”.

El crede că așteptările au fost prea mari de ambele părți: ”Privind lucrurile la cald, e probabil că așteptările au fost puțin cam mari de ambele părți, adică efectiv, Donald Trump și-a imaginat că va obține de la Kim mai mult decât promisiunea de a demantela acel reactor de la Yongbyon, pentru că știe că situația economică în Coreea de Nord e foarte proastă, atât din cauza sancțiunilor impuse de comunitatea internațională, cât și din cauza secetei, care amenință cu foametea, se știe că foametea e o problemă mare în Coreea de Nord, se aștepta deci ca Kim să fie mai disperat și mai dornic să facă compromisuri”.

Șerban Cioculescu e de părere că ”și Kim l-a subestimat pe Donald Trump, știind că este un individ foarte dornic de a fi lăudat de mass-media, foarte narcisistic, știm chiar că aspiră la câștigarea premiului Nobel. Or dacă ar realiza de pildă un acord de pace cu Coreea de Nord, ar putea să fie un candidat la premiul Nobel. Deci părerea mea e că au calculat greșit amândoi, dar nu este o nenorocire, pe termen lung lucrurile se pot așeza într-un fel”.

 

Ediții anterioare ale emisiunii: https://www.rfi.ro/content/actualitatea-de-pranz

Șerban Cioculescu, despre eșecul summit-ului SUA-Coreea de Nord