Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Deputații britanici votează solicitarea către UE a amânării datei Brexit

may_camera.jpg

the
Premierul Theresa May va solicita liderilor UE o amânare a datei Brexit
Image source: 
PA

Camea Comunelor a parlamentului britanic a votat cu o largă majoritate solicitarea amânării datei de ieșire din Uniunea Europeană. Data fixată până acum era de 29 martie 2019, iar amânarea trebuie aprobată în unanimitate de cele 27 state UE.

La capătul a trei zile de voturi asupra Brexit, deputații au decis cu 412 la 202 să mandateze guvernul să ceară amânarea datei Brexit în vederea găsirii unui consens cu privire la un acord negociat de ieșire din Uniune. 

Votul de joi urmează celui de marți, când deputații au respins pentru a doua oară, tot cu o largă majoritate, 391 - 242, acordul negociat de guvernul britanic și UE și celui de miercuri, când deputații au votat în favoarea excluderii unui Brexit fără acord. 

Ca atare, premierul Theresa May va supune probabil la vot pentru a treia oară acordul negociat cu UE, iar în caz de aprobare în Camera Comunelor va solicita liderilor UE reuniți la summitul din 20 - 21 martie o amânare "tehnică", până la 30 iunie, pentru ca, printre altele, acordul să poată fi ratificat de parlamentele britanic și European. 

În caz de respingere la vot a acordului Brexit negociat, atunci premierul May va trebui să solicite o prelungire pe termen mai lung.

O solicitare de prelungire de scurtă durată nu ar trebui să întâmpine dificultăți în Consiliul European, deși unii adepți ai Brexitului dur au făcut lobby în țări ca Italia, Polonia sau Ungaria pentru ca acestea să opună un veto amânării datei Brexit.

O solicitare pe termen mai lung este problematică, pentru că în acest caz Marea Britanie ar trebui să participe la alegerile europarlamentare de la sfârșitul lui mai, iar mai mulți demnitari UE au spus că o astfel de amânare poate fi acordată numai dacă Marea Britanie își schimbă strategia privind acordul de ieșire din UE. 

Camera Comunelor a respins mai multe amendamente la moțiune, printre care unul la limită, care ar fi permis deputaților să se exprime asupra unor alternative la actualul acord, iar un amendament cu privire la organizarea unui al doilea referendum Brexit a fost respins cu o largă majoritate.