Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Raluca Prună: Un referendum pe justiție ar fi necesar, dar există și un risc

Un referendum pe tema justiției concomitent cu alegerile europene din 26 mai ar fi necesar. O spune la RFI fostul ministru tehnocrat al Justiției Raluca Prună, pe fondul speculațiilor conform cărora președintele Klaus Iohannis ar pregăti declanșarea consultării populare, după decizia favorabilă dată de CCR.

Riscul principal la un eventual referendum pe tema justiției este modul în care va fi formulată întrebarea.

Raluca Prună crede că o formulare prea generală nu ar rezolva mare lucru, în timp ce o întrebare prea tehnică i-ar îndepărta pe alegători de la urne: ”Un risc ar exista, pentru că un referendum pe justiție nu se face oricum și riscul ar putea fi legat de întrebările pe care le pui poporului. Adică trebuie găsit un echilibru foarte bun între tehnicitatea întrebărilor, care ar fi bine să nu fie foarte mare și chestiunile fundamentale pe care poporul este chemat să se pronunțe”.

Fostul ministru al Justiției consideră că ar trebui găsită ”o balanță foartă bună” între generalități și tehnicalități: ”Eu cred că și dacă îi întrebăm pe cei din coaliția PSD-ALDE, care în opinia mea, în ultimii doi ani au destructurat justiția și dacă îi întrebăm sunteți de acord cu independența justiției, sigur că ei vor spune da. Deci toată lumea este de acord, toți politicienii sunt de acord cu o asemenea aserțiune. Acum, depinde ce înțelegi prin independența justiției (...). Ar trebui găsită o balanță foarte bună, un echilibru între generalități cu care toată lumea ar fi de acord și cu care după aceea nu poți să faci nimic, am putea numai să constatăm da, toată lumea e de acord cu independența justiției (...). Pe de altă parte, există un risc ca întrebări mult prea tehnice să nu poată fi adresate unor persoane care nu au totuși o pregătire juridică și care nu se pot pronunța cu privire la tehnicalități”.

Raluca Prună, despre un eventual referendum pe justiție