Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Fost ambasador american în Ucraina: Repudierea Tratatului INF, periculoasă pentru siguranța americană și europeană

pifer2.jpg

Steven Pifer a fost asistent special al președintelui Statelor Unite în perioada 1996-1997. Între 1998 și 2000, a fost ambasador în Ucraina.

Steven Pifer a avut o lungă și distinsă carieră în diplomație și la Casă Albă, unde a fost vreme de doi ani, 1996-1997, asistent special al președintelui Statelor Unite și director pentru Rusia, Ucraina și Eurasia în Consiliul pentru Securitate Națională. La Ministerul de Externe el a ocupat posturi la ambasadele din Varșovia, Moscova și Londra, a făcut parte din delegația americană la negocierile de la Geneva privind arsenalul nuclear cu rază intermediară,  și a funcționat, în perioada 2001-2004, în eșaloanele înalte ale ministerului pe problematica europeană și euro-asiatică. Între 1998 și 2000, Steven Pifer a fost ambasador în Ucraina. 

În 2017 i-a apărut o carte consacrată complicatei și agitatei relații americano-ucrainiene, publicată la editura Institutului Brookings sub titlul VULTURUL ȘI TRIDENTUL.  Volumul acoperă perioada 1992-2004, și începe cu transferul în Rusia al arsenalului nuclear rămas sub controlul Kyiv-ului la asfințitul erei sovietice. A fost o decizie epocală, definitorie pentru o epoca de optimism, pentru principii ce par astăzi vetuste. Acum o luna și jumătate, Statele Unite au început procesul demontării sistemului de acorduri strategice care au guvernat ultimii ani ai Războiului Rece și începutul erei post-sovietice. Prima victima a freneziei reformatoare trumpiene a fost Tratatul INF privind rachetele cu rază între 500 și 5.500 km., parafat în 1987 și care a permis eliminarea a mii de relicve ale vechii ordini geopolitice, fuzee tip Pershing și SS-20. Cum scrie Steven Pifer, următorul vizat de actuala Administrație este Noul Tratat de Reducere a Arsenalului Strategic, care expiră în 2021. Dacă nu e reînnoit, dispare și ultimul mecanism de control al armamentului nuclear și lumea întră  într-o epoca de incertitudini și pericole fără precedent.

Steven Pifer: E de înțeles că Statele Unite nu puteau rămîne la nesfîrșit într-un tratat pe care Rusia nu-l respectă. Există însă un mod mai înțelept de a proceda, unul cu șanse--minime, ce-i drept--de a readuce Moscova în perimetrul înțelegerii, și cu avantajul că Washington-ul  nu putea fi arătat cu degetul că a renunțat prematur.  Aș mai fi așteptat, aș fi mobilizat Europa din timp, convingind-o să exercite presiune politică asupra Kremlin-ului. În fond, aceste rachete nu pot atinge Statele Unite, ele sunt concepute pentru a lovi Europa și Asia. Ar fi existat și contramăsuri militare în spiritul acordului,  pe care Statele Unite și NATO le-ar fi putut execută relativ repede, de exemplu amplasarea de fuzee convenționale cu platforme de lansare terestre sau acvatice, care ar fi semnalat Rusiei că va există o riposta militară la încălcarea INF-ului. În plus,  NATO ar fi putut demara consultări privind măsuri pe termen mai lung. Ar fi putut fi așadar decizii care să mărească prețul politic și militar pe care Kremlin-ul l-ar fi avut de plătit pentru nerespectarea tratatului, dar asta nu s-a întîmplat.

Rep.: De ce?

Steven Pifer: Îl avem pe John Bolton, de aproape un an Consilier pentru Securitate Națională. În general nu-i un adept al controlului armamentelor, domnul Bolton. S-a exprimat  critic referitor la acordul INF privind rachetele cu rază scurtă și medie de acțiune și nu am remarcat  pînă acum în mandatul sau  vreun indiciu de strategie pentru salvarea tratatului.  Concluzia?  Bolton e fericit să vadă pactul îngropat.  E o greșeală pentru siguranță europeană și americană, dar asta-i situația.

Rep: Motivul invocat este, cum spuneați, că Moscova  încalcă prevederile pactului desfasurind o rachetă interzisă. Poziționează NATO-ul, în replică, ogive cu rază scurtă și medie?

Steven Pifer: În acest moment singurii care au rachete rachete în teatru sunt rușii. E vorba de clasa  9M729.   În ultimii cîțiva ani,  oficialii americani au repetat că 9M729 nu schimbă decisiv jocul:  impactul sau, potențial substanțial,  poate fi contracarat cu măsuri relativ modeste. Dar, nu se știe. Mă neliniștește că după abandonarea INF-ului rușii ar putea dezvoltă și desfășura o rachetă balistică cu rază medie. Să ne reamintim că la începutul anilor 1980 Uniunea Sovietică avea aproape 600 de astfel de rachete poziționate în Europa și Asia. Ar fi un alt nivel de pericol, pentru că fuzeele balistice sunt mult mai rapide. Nu știm ce intenții au rușii.  De ținut cont și de faptul, probat în anii 1980, că nu va fi ușor de găsit înlăuntrul alianței militare nord-atlantice  un consens privind amplasarea pe teritoriul Europei de rachete americane cu rază medie care pot lovi Rusia.

Rep.: Ucraina, unde ați fost ambasador, a jucat și s-ar putea să joace în continuare un rol major în această drama ce nu se termină a controlului armamentului nuclear. E una dintre principalele axe tematice ale cărții dvs. VULTURUL ȘI TRIDENTUL, care are un subtitlu ce spune totul, "Relațiile Americano--Ucrainiene în Vremuri Agitate".

Steven Pifer: La începutul anilor 1990 Ucraina a consimțit, în esență, să renunțe la arsenalul sau nuclear strategic și a transferat în Rusia aproximativ 2.000 de rachete pentru a fi dezasamblate. Ucraina avea un mecanism de verificare  că focoasele nu erau adăugate  la inventarul rusesc. Una dintre măsurile- cheie care a convins Ucraina să facă acel gest a fost Memorandum-ul de la Budapesta privind garanțiile de securitate, prin care Rusia, Statele Unite și Marea Britanie s-au angajat să respecte suveranitatea, integritatea teritorială și independența Ucrainei.  Cum se știe, Rusia nu și-a respectat  angajamentele. Cred că există astăzi în Ucraina regretul,  lesne de înțeles,  că au renunțat la acele arme nucleare, deși, așa cum am încercat să explic în carte, dacă ar fi încercat atunci să-și păstreze arsenalul e posibil să fie devenit un stat în afară legii, iar relațiile cu Statele Unite și Europa ar fi evoluat altfel, ar fi avut probabil  cu totul alt chip.  N-am fi avut de pildă un parteneriat strategic între Kyiv și Washington,  raporturile cu NATO și Uniunea Europeană ar fi fost mai complicate,  Ucraina ar fi avut dificultăți în a obține ajutor financiar occidental. Era deci un preț de plătit dacă nu renunta la armele nucleare de pe teritoriul sau. Un aspect asupra căruia Moscova nu s-a concentrat suficient este că și Ucraina a fost și ea parte în acordul INF.  Dacă  tratatul  e lăsat să moară, Ucraina ar fi  în principiu eliberată de obligații și ar putea produce arme nucleare cu rază medie,  dacă alege s-o facă. Unele rachete balistice intercontinentale din epoca sovietică au fost produse  la centrul Pivdenmash din Dnipro. Există deci în Ucraina o moștenire, o tradiție în domeniu. Nu sunt sigur dacă Ucraina a produs rachete  cu rază medie, dar cu siguranță au în continuare la Dnipro expertiză și probabil capacitatea tehnică de a o face. 

Toate interviurile realizate de corespondentul RFI în SUA, Radu Tudor:  http://www.rfi.ro/tag/interviu-sua

 

Ascultă AICI intervul cu fostul ambasador american în Ucraina, Steven Pifer