Donald Trump scapă de inculpare. Concluziile anchetei Mueller

După 675 de zile plumbuite de acuzații și invective, bântuite de nălucile celor mai negre conspirații politice, după 25 de milioane de dolari din vistieria statului, 19 avocați aleși pe sprânceană, 40 de politiști federali, analiști și experți, după 500 de martori, 2.800 de citații, 500 de mandate de percheziție și vreo 50 de autorizații de interceptare, după toată această zvârcolire legală,  patru pagini seci ce sistematizează, după tot tipicul protocolar ("Codul Ministerial de Procedură, articolul 28, alineatul 600.8c") demersul investigativ în care o întreagă națiune și-a investit speranța de limpezire si vindecare.

„Raportul Mueller conchide că nu-i nici o fărâmă de probă că președintele, personalul său de campanie sau vreun alt american ar fi conspirat cu rușii în fraudarea alegerilor. Mai clar nu se poate: nu că președintele nu poate fi inculpat, nu sunt dovezi pentru a o face. În ce privește obstrucționarea justiției, e greu să obstrucționezi o anchetă asupra unei crime inexistente. Ministrul Barr a tranșat în consecință, cu acordul adjunctului său Rod Rosenstein, cel care, când l-a numit Mueller, a fost eroul progresiștilor. De doi ani, și de sase luni înainte de la fostul director FBI James Comey, tot auzim că Mueller, geniul absolut, cinstea întruchipată, va rezolva totul, va face lumină în ungherele complicității. Acum, Democrații n-au încredere în Mueller”, opina Peter King, deputat Republican de New York.

Ce trebuia să rezolve totul n-a rezolvat nimic. Totul este înapoi în punctul de plecare, în arena politică împietrită în vechea scleroză și înfierbântata pînă la incandescența partizană de următoarea scadență electorală prezidențială. La straturile vechi de suspiciune se vor adăuga, inevitabil, altele noi: că se vor ascunde probe defavorabile lui Trump în ce privește complicitatea la fraudarea alegerilor; că în privința obstrucției decizia ministrului, în funcție de luna trecută, alesul lui Trump, a fost părtinitoare și influențată politic; încă mai grav, că ancheta a fost curmată la comandă.

„Mă neliniștește posibilitatea că s-au făcut presiuni pentru închiderea anchetei, și cred că ar fi o abdicare să nu-l convoci pe Mueller la Capitoliu pentru a da explicații.  Dacă e să ne ghidăm după ce a spus în audierile parlamentare de validare, după caracterul sau lipsa lui de caracter, Barr va dezvălui cu țârâita. Vom vedea în zilele următoare, dar înainte de a cânta osanale că avem raportul atot-izbăvitor și atot-lămuritor ar fi prudent să apăsăm de două ori pe frână, pentru că nu-mi imaginez că acest ministru al Justiției, acest președinte cu acoliții săi vor lăsa adevărul să iasă la lumină, considera fostul procuror federal John Flannery.

Ancheta Mueller, etanșă, a generat inculpări care acreditau o cu totul altă imagine, în consonanță cu dezvăluirile mediatice mai vechi sau mai recente zugrăvind un președinte prins, în vechea-i întruchipare de magnat imobiliar dar și parcursul campaniei electorale,  într-un păienjeniș de legături potențial periculoase cu interese rusești.  37 de persoane și entități au fost puse sub acuzare pentru delicte conexe, nu complicitate cu Rusia,  printre care șase colaboratori apropiați ai președintelui. Cinci dintre ei și-au recunoscut vinovăția, al șaselea își așteaptă procesul. 16 persoane din orbita politică sau de afaceri a președintelui au avut peste 100 de întâlniri cu ruși, întâlniri despre care, în majoritatea cazurilor, au mințit sau cărora le-au denaturat conținutul.  Cum reamintea Adam Schiff, care conduce Comitetul pentru Serviciile de Informații al Camerei,  "există indicii că președintele a căutat profit în Rusia prin Turnul Trump și alte proiecte potențial compromițătoare, și avem tot felul de semne alarmante că Trump are cu Putin o relație greu de justificat sau explicat".  Judecând strict după aparențe, inclusiv cele create de anchetă, cazul surclaseaza Watergate-ul, asemănându-se prin amploare și gravitate cu scandalul de corupție politică și fiscală care a zgduduit din temelii, în 1875,  Administrația președintelui Grant.

„Îl vom chema pe ministrul Barr în fața Comitetului Juridic al Camerei. Vom cere publicarea raportului în integralitatea sa. Americanii au dreptul să cunoască toată lista de infracțiuni prezidențiale la care face referire documentul. Comentariile ministrului Justitței arată clar că Parlamentul trebuie să intervină pentru a stabili întregul adevăr și a garanta transparența deplină. Președintele nu a fost exonerat, așa cum pretinde, și totuși ministrul a decis să nu meargă mai departe și, se pare, să nu facă publice toate concluziile investigației. Nu ne putem bizui doar pe o interpretare posibil partizană și pripită a faptelor”, a avertizat Jerrold Nadler, care prezidează Comitetul ce va juca un rol crucial în următorul act al dramei. E posibil ca "adevărul total" să fie, în contextul american actual, un miraj, transparență, "cuvântul de ordine al zilei" în formularea președintei Camerei, Nancy Pelosi, un deziderat naiv.

Creat prin lege în 1978,  după Watergate, restrâns în atribuțiuni și autoritate și încorsetat prin reguli interne 20 de ani mai târziu, după circul care a fost investigarea fără opreliști a  delictelor erotice ale președintelui Clinton, oficiul Procurorului Independent operează astăzi în conformitate cu prevederi concepute pentru a păstra un echilibru problematic între confidențialitate și nevoia publicului de a ști. În esență, cum reliefează cel care a creat actualul statut al Procuraturii Independente, Neal Katyal, "regulile actuale nici nu cer explicit, dar nici nu interzic publicarea raportului". O parte din conținutul raportului va rămâne sub pecetea secretului pentru a nu prejudicia dosare aflate pe rol în alte jurisdicții federale sau statale; un alt set de fapte ar putea fi scoase din circuitul public de interdicția statutară de a dezvălui informații despre persoane care au scăpat de inculpare, iar președintele se poate prevala la rândul său de dreptul de a secretiza informații.  .

„Nu există privilegiu executiv când e vorba de criminalitate. Cu alte cuvinte, nici președintele, nici alții în numele său, nu se pot folosi de acest privilegiu pentru a mușamaliza. Nu există nici măcar un drept al Casei Albe de acces la dosar. Este apanajul Ministerului Public. Recursul Parlamentului este să obțină prin ordin tot materialul brut, toate probele, documentele și transcrierile, pentru că interesul publicului de a ști este, în acest caz, copleșitor”, puncta senatorul Democrat Richard Blumenthal, membru al Comitetului Juridic, care prevestea, în cunoștintă de cauză, că "ar putea fi inculpări în viitorul președintelui", expus în continuare,  cum se știe,  la un uragan de anchete juridice sau parlamentare privind mai toate fațetele parcursului său politic și de afaceri.  Instanțe federale și statale din New York,  New Jersey, Maryland și din capitală îl au în vizor pentru posibile fapte de corupție, îmbogățire ilicită, încălcarea legilor de finanțare a campaniilor electorale, evaziune fiscală și fals în declarații publice, iar la Capitoliu varii comitete scotocesc prin toate cotloanele trecutului său de afacerist și prezentului său prezidențial.

„N-a fost bomba pe care o așteptau, așa că Democrații se aventurează în alte acuze și anchete. Ce face Comitetul Juridic al Camerei? Pleacă la pescuit, cu 81 de scrisori investigative trimise la vreo 60 de persoane. Știm că așa vor proceda, și va trebui să ne obișnuim cu ideea”, se resemna unul dintre cei mai înfocați apărători ai președintelui, deputatul Republican Jim Jordan.