Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Era să avem un Brexit...

457ff599-dfd4-824d-a2a3-d29362629dbb.jpg

Barnier 21 martie 2019
Michel Barnier și echipa sa la summitul UE din 21 martie, care a amânat data Brexitului
Image source: 
European Union 2019

În urmă cu aproape trei ani britanicii alegeau să părăsească UE. Azi la miezul nopții ar fi fost data fatală. După un parcurs suprarealist al acestui dosar în politica britanică, după negocieri eșuate și multă tensiune, dosarul este tot blocat – 29 martie nu mai este ziua fatidică, dar care zi va fi? 12 aprilie, 22 mai sau poate niciuna din acestea? Și oare europenii nu sunt și ei puțin vinovați de actuala situație?

24 iunie 2016. UE tocmai s-a trezit  în plin coșmar și crede că încă visează. La început, ea vrea să alunge imaginea cifrelor care arată un neverosimil „da” pentru Brexit. Britanicii au ales...

În sala de presă a Comisiei Europene la Bruxelles, Jean-Claude Juncker face o rară apariție. La jumătatea frazei, vocea i se taie, președintele Comisiei Europene e vizibil rănit în amorul propriu... El cere ca plecarea Londrei să se facă repede. 

O ziaristă îl întreabă dacă asta va marca sfârșitul UE. Juncker alege să nu răspundă și părăsește sala în aplauzele presei. 

În urma sa, ziariștii britanici acreditați la Bruxelles, loviți ca de trăsnet, își șterg discret lacrimile – ei sunt cei care de ani și ani cer plecarea Regatului Unit din UE, sunt cei care alimentează uneori cu știri exagerate și chiar false diferitele publicații – nu toate tabloide. Acum acest corp de presă realizează că s-a jucat cu focul și s-a ars...

Dar emoția se risipește repede. În locul ei, apare furia, resentimentul. UE se comportă dur și asta va dăuna relațiilor. „Dacă nu ne mai vrei, du-te” –iată mesajul dat de diferiți lideri în orele care urmează. Mai pragmatică, Germania cere Londrei sa-și facă repede bagajele pentru a nu supăra și mai mult piețele financiare care dau semne îngrijorătoare. 

În Parlamentul European, unele voci cer plecarea lui Nigel Farage, artizanul dezastrului. Farage îi sfidează, sfidează pe toată lumea, jubilează – dar nu de la Bruxelles, ci de la Londra.

La Bruxelles, negocierile Brexit se pun repede pe picioare. Europenii își anunță echipa de șoc. Negociator șef va fi francezul Michel Barnier: o primă palmă dată britanicilor. Un francez care nu prea se poate exprima în engleză și al cărui angajament european total este cunoscut de mai bine de 20 de ani. 

S-ar zice că Franța dă timpul înapoi cu 45 de ani și-i adresează din nou Londrei un „nu” categoric la cererea sa de aderare la Comunitatea Europeană. Atunci, Generalul De Gaulle spunea că nu poate avea încredere în „caracterul insular” al britanicilor. Barnier, fără a o spune, o gândește...și asta se vede. 

Timp de mai bine de doi ani, el va repeta implacabil la orice poticnire a negocierilor: „Regatul Unit a ales să plece, ei au cerut-o, nu noi”. Și tot Barnier va ritma lugubru descinderea Londrei în haos: „Plecarea Regatului Unit din UE are loc pe 29 martie 2019, la miezul nopții!”

Parlamentul European anunță restul echipei de șoc: belgianul Guy Verhofstadt face parte din ea. Un alt belgian, Didier Seeuws, îl va asista la început pe Barnier. Belgia își ia și ea revanșa pentru  injustiția la care a fost supusă timp de peste 30 de ani, fiindcă Londra a blocat toate candidaturile belgiene la șefia Comisiei Europene. Afacerile Brexit vor fi asistate apoi din umbră de cabinetul lui Donald Tusk, anume de șeful său de cabinet Piotr Serafin – un diplomat polonez discret și foarte eficient. 

18 iulie 2017. Negocierile Brexit demarează la Bruxelles, omologul lui Michel Barnier este David Davis, dar el nu-și va păstra acest interlocutor mai mult de un an. Calendarul anunțat este ambițios și el se termină în octombrie 2018 cu un acord de retragere și o poartă deschisă spre un acord comercial pe termen lung. 

Nimic din toate acestea nu se va întâmpla. În 21 martie 2019 Brexitul este amânat pentru 12 aprilie sau 22 mai

Europenii negociază dur din prima zi și nu vor să audă de concesii în ceea ce privește dreptul cetățenilor. Londra se lasă greu, dar anunță totuși că cetățenii UE din Regatul Unit își păstrează drepturile până la sfârșitul perioadei de tranziție post Brexit. 

Această perioadă, inventată între timp pentru a facilita trecerea spre necunoscut de ambele părți, expiră în decembrie 2020. Data Brexitului, Barnier o repetă, este 29 martie 2019, la miezul nopții...

Barnier a lansat în paralel trei piste de negociere: cetățenii, plata restanțelor la bugetul UE și Irlanda. Trei echipe lucrează cu Londra intens, iar efortul este ritmat de câte o săptămână de negocieri la Bruxelles pe lună. Se lucrează, dar nu prea se comunică. Irlanda rămâne un tabu.

Cetățenii sunt securizați și nu prea... Londra una spune și alta face. Devine clar în primăvara lui 2018 că studenții UE din Marea Britanie vor fi nevoiți să se înscrie la NHS, dar să aibă și o costisitoare carte de sănătate europeană. Europenii vor câștiga această bătălie, cartea europeană de sănătate nu mai e obligatorie acum. 

În paralel, britanicii din UE se îndreaptă spre administrațiile naționale și locale: vor cetățenia țării în care locuiesc. În Belgia, stat feudal împărțit în administrații multiple și independente, unii din ei vor fi refuzați cu toate ca întrunesc toate condițiile. 

Juncker întinde o mână de ajutor britanicilor din administrația europeană: „voi lucrați pentru Europa, nu pentru Regatul Unit și puteți rămâne cu noi.” Declarația este complet greșită din punct de vedere juridic, dar are un efect benefic. Cu timpul, s-a lămurit și asta: funcționarii europeni britanici își păstrează postul, iar cei care pleacă la pensie sau în altă parte nu mai sunt  înlocuiți. 

Școlile internaționale din Bruxelles se umplu însă treptat de belgieni, polonezi, români, olandezi și francezi. Englezii, care au pus pe picioare The British School of Brussels in 1971, sunt acum aproape minoritari aici. 

La Crăciun în 2018 dosarul cetățenilor este considerat închis cu succes. În realitate, multe probleme de detaliu persistă, dar Barnier are nevoie să treacă la etapa decisivă și cea mai grea a negocierilor: frontiera între Irlanda și Irlanda de Nord. 

Pentru asta, timp de peste un an, echipele lui au studiat toate cazurile sensibile de frontiere din lume și n-au găsit niciun echivalent. O singură soluție se degajează, ea va fi mai apoi respinsă de Camera Comunelor de două ori: stabilizatorul permanent (backstop). 

Păstrarea Regatului Unit în Uniunea vamală este modalitatea sigură prin care se evită crearea unei frontiere între cele două Irlande. Se respectă astfel acordul de la Londra din 1920 și mai ales Acordul Vinerii Sfinte din 1998. Se evită întoarcerea Irlandei de Nord la violențele cunoscute încă din anii 60. 

Ideea, impusă de Bruxelles, nu trece însă de Camera Comunelor și pentru moment situația este mai departe blocată. Care este soluția propusă de britanici? Niciuna. Care a fost planul lor pentru Irlanda? El nu există. Merită ei deci, cei care au creat situația actuală, să ardă în focurile iadului? Bineînțeles, spune presedintele UE Donald Tusk, care crede de altfel că iadul le-a rezervat un loc aparte. 

Infernul care-i așteaptă pe britanici îi așteaptă însă și pe europeni deopotrivă. Fără Regatul Unit, UE este mai slabă, mai puțin impunătoare pe scena lumii și mai puțin sigură pe sine. La Bruxelles, nimeni nu recunoaște deschis asta. 

Aici unii mai speră încă în evitarea Brexitului iar alții vor grăbirea procesului, pentru a regăsi o oarecare stabilitate, fie ea și iluzorie. 

636