Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


România, 15 ani în NATO: Alianța este anticamera clubului european

nato.png

Romania aniverseaza 15 ani de la aderarea la NATO
Romania aniverseaza 15 ani de la aderarea la NATO

Toți pentru unul și unul pentru toți! Este mesajul transmis președintelui Klaus Iohannis de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, cu ocazia aniversării a 15 de ani de la aderarea României la Alianța Nord-Atlantică.  De altfel, șeful statului a fost la ședința solemnă de marți  din Parlament, consacrată momentului.  Oficialul NATO  a subliniat că România este un aliat puternic și angajat și a salutat planurile României de a cheltui 2% din PIB pentru Apărare în acest an și de a moderniza forțele armate pe parcursul următorilor 10 ani.  În paralel, la Washington, Donald Trump, cel care a criticat în repetate rânduri aliații pentru că nu-și majorează bugetul militar, dă startul celei de-a 70-a aniversări a NATO și îl primeşte marți pe secretarul general al Alianţei.

La RFI, comentatorul de politică externă Dan Dungaciu explică de ce NATO nu este numai o alianță militară, ci și una politică. Istoria a arătat că orice încercare de a te apropia de clubul european, fără să treci prin NATO, e sortită eșecului, subliniază analistul.

Dan Dungaciu: Din punctul de vedere al României și al celorlalte state din Europa centrală și de est a însemnat intrarea în clubul Europei. Definiția lui George W. Bush asupra a ceea ce înseamnă Europa este foarte relevantă. Europa are două instituții, NATO și Uniunea Europeană. Din acest punct de vedere niciun stat din Uniunea Europeană, mă refer la partea centrală și estică, nu s-a integrat în Uniunea Europeană direct, nemijlocit. De fiecare dată a fost filtrul NATO, după care a urmat integrarea europeană. Acesta a fost parcursul normal și firesc. Integrarea României în NATO a fost parte a pachetului politic și de securitate prin care România a ajuns în clubul occidental. NATO este o alianță politico-militară, nu doar militară și evident, nu doar politică. Din această perspectivă orice încercare, inclusiv astăzi, de a te apropia de clubul european, dacă ești din estul Europei, fără să treci prin NATO, este o încercare eșuată. A spune că nu vrei în NATO este a spune că nu vrei în Uniunea Europeană. Perspectiva României asupra NATO este perspectiva României asupra spațiului occidental. Faptul că România a avut scorul de 89% - 90% dorință de integrare în NATO la vremea respectivă nu înseamnă neapărat că România vrea să intre în clubul militar NATO. Era disperarea românilor de a nu fi lăsați pe dinafară. NATO a avut și această funcție foarte importantă, simbolică și nu numai pentru români, de a fi înăuntru. Nu exista un competitor real, perceput de români ca atare, la adeziunea la spațiul occidental. Asta explică într-un fel scorurile care sunt sociologic inexplicabile de 89% - 90% dorință de aderare la NATO. NATO era substitul pentru a nu te putea integra direct, brusc, foarte rapid în Uniunea Europeană. Toate aceste funcții pe care NATO le-a îndeplinit, nu doar cea militară, ar trebui să ni le reamintim de fiecare dată când vorbim despre NATO, chiar dacă ele nu rezonează cu tânăra generație astăzi, așa cum rezonau pentru generația care s-a educat în spiritul anilor `90. Asta e și explicația pentru care tânăra generație are adeziuni spre NATO un pic mai slăbite decât generațiile nițel mai vârstnice.

Reporter: Creată ca o contrapondere la Uniunea Sovietică în Europa, Alianța rămâne în raporturi tensionate cu Moscova. Prioritatea pentru statele membre este tot timpul amenințarea rusă. Așa stau lucrurile? Până la urmă, asperitățile nu se pot atenua?

D.D: Nu e foarte limpede dacă așa stau lucrurile. NATO, într-o faimoasă butadă însemna „US in. Germany down. Russia out.”, adică americanii înăuntru, rușii afară și Germania jos. Asta a fost filosofia de bază de la care s-a plecat până la urmă, chiar dacă nu foarte explicit. Astăzi avem o situație nițel diferită, în care avem o Americă care este înăuntru, dar nu doar înăuntru. Avem o Germanie care nu mai este jos și din punct de vedere politic este extrem de revendicativă, inclusiv în lipsa unui Bruxelles care să o substituie. Singura, Rusia a rămas ca la început, afară. Dar nu este un afară nu la fel de mult dorit la fel ca cei care au fondat NATO în anii `50. Evident sunt două elemente care nu mai rezonează. Și de aici sunt două tipuri de probleme. Una e cu Federația Rusă. Dar a doua e în interiorul alianței ca atare, care nu mai vede relația cu Federația Rusă la fel de pregnant sau la fel de importantă. Faptul că noi discutăm despre Nord Stream, despre modul în care să abordăm Rusia. Americanii ne-au transmis recent prin Wess Mitchell, când era la Departamentul de stat sau prin alți oficiali americani, „De ce hrănim fiara de care le cerem să ne apăre?”. Sau „când domnul Viktor Orban este apostrofat, ne cereți să vă integrăm în NATO, să vă apărăm de Federația Rusă, dar voi dansați toată ziua ceardaș cu Federația Rusă și ajutați Federația Rusă să intre în interiorul spațiului .” Toate lucrurile astea arată că există o diferență de percepție, care, din punctul meu de vedere încă nu e foarte clarificată. Până la urmă asta va șubrezi Alianța. Nu e vorba doar despre acel 2% care ni se cere să îl cheltuim pentru apărare. Sigur că e un lucru foarte important, dar uitați-vă în ce paradox suntem. Tehnic vorbind, în termeni financiari suntem mai bine decât acum 5 ani, de exemplu. Dar în percepție stăm mult mai prost, apropo de coeziunea occidentală. Acum 5 ani, tehnic stăteam mult mai prost la nivel de bani, inclusiv bani puși de americani și inclusiv apropo de acel 2%, dar la vremea respectivă percepția unității occidentale era mult mai pregnantă. Din această persepctivă astăzi suntem aproape într-o schizofrenie, să îi spunem așa. Plătim mai mult pentru NATO și americanii și noi, nu doar noi românii. Plătim nemijlocit sau prin angajament, dar ceea ce se întâmplă este că percepția faptului că aparținem unei entități omogene, unitare și capabile să acționeze e mult proastă decât era în anii anteriori. În acest sens spun că această criză de percepție este cea care șubrezește această alianță, nu neapărat tehnicalitățile și finanțarea ei.

Rep: Apropo de șubrezirea Alianție. NATO își sărbătorește cea de-a 70-a aniversare la Washington, iar cel care dă startul festivităților este cel care ataca cel mai mult Alianța militară din interior, președintele Donald Trump, care, remarcați și dumneavoastră, insistă fără menajamente ca fiecare guvern aliat să își majoreze bugetul militar la faimoasa cifră de 2% din produsul intern brut. A fost stabilit printr-o regulă.

D.D: Aici, lucrurile sunt iarăși, una pe hârtie și alta în minte. Sigur că Donald Trump a fost la un moment dat contondent și a biciut nițel liderii europeni că nu își plătesc contribuțiile, dar aceste afirmații ale lui Donald Trump au fost enorm exacerbate. Ele au devenit un fel de motto aproape în orice discurs occidental care vorbea de occident și problematica de securitate. A fost atât de intens mediatizată încât, parcă, mulți și-ar fi dorit ca Donald Trump să o spună. A întărit efectul acestei afirmații chiar dacă, în realitate, America a finanțat mai mult decât anterior Alianța Atlanticului de Nord și chiar dacă ceea ce a spus Donald Trump s-a concretizat într-o oarecare măsură și Alianța Atlanticului de Nord stă mult mai bine financiar, acum, în termeni comparativi. Am sentimentul că europenii vor să accentueze faptul că Donald Trump, inclusiv cu această declarație, vrea să îndepărteze America de Uniunea Europeană. Asta a fost o dorință politică. Dacă ne uităm pe documentul de politică externă, așa numitul document Mogherini, o să vedem că autonomia strategică a Europei a fost enunțată înainte ca domnul Trump să ia puterea în Statele Unite. Europenii, înainte de Trump, aveau această idee de autonomie strategică. Ei vroiau să joace acest joc. Pentru mulți, ce a spus Trump a căzut ca o mănușă, deși politica efectivă americană față de NATO nu s-a schimbat în termeni strategici într-un mod semnificativ, dimpotrivă. Dar suntem în această problemă de percepție care face Alianța să fie mai șubredă decât este în realitate. De asta mă tem eu cel mai tare în acest moment. Nu înseamnă că nu își va mai îndeplini și pe viitor funcțiile militare și strategice. Înseamnă că impactul politic, pe care l-a avut nemijlocit, ca vehicul de extindere a occidentului, ca vehicul de întărire a spațiului occidental, date fiind realitățile de azi, această funcție nu va mai putea să fie îndeplinită la nivelul la care a fost îndeplinită până acum. Slavă domnului că România a prins valul bun prin care a reușit să intre și în NATO și în Uniunea Europeană. Altfel, lucrurile ar fi fost incomparabil mai complicate.

 

Comentatorul de politică externă, Dan Dungaciu
328