Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Brexit: Theresa May vrea o nouă amânare și cere sprijinul opoziției

may_amanare.jpg

Theresa May
Theresa May a făcut apel la unitate națională în vederea adoptării acordului Brexit
Image source: 
BBC

Prim ministrul Marii Britanii, Theresa May, a spus că dorește o nouă amânare a datei ieșirii din Uniunea Europană și a cerut sprijinul opoziției pentru aprobarea în parlament a acordului negociat cu UE și respins deja de trei ori.

Premierul May s-a adresat națiunii într-o scurtă intervenție televizată după ce a condus o ședință de cabinet de criză, care a durat șapte ore, în condițiile în care guvernul său este profund divizat cu privire la calea de urmat, între o ieșire din UE fără acord sau un Brexit mai "soft".

În alocuțiunea sa, premierul a respins varianta ieșirii fără acord și a făcut apel la Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist din opoziție, cu care să negocieze o soluție de ieșire din impas și care apoi să fie supusă votului Camerei Comunelor, iar rezultatul votului să fie acceptat de guvern.

Premierul May a spus că acordul Brexit este singurul oferit de UE, dar a dat de înțeles că viitoarea relație de urmat cu Uniunea poate fi discutată cu opoziția, un semn că este dispusă să încline către un Brexit mai soft, dorit de Laburiști, care ar putea include o viitoare uniune vamală. 

Ea a adăugat că nu dorește ca amânarea să fie mai târziu de 22 mai pentru ca Marea Britanie să nu fie obligată să participe la alegerile pentru Parlamentul European.

UE în expectativă

Într-o primă reacție, Corbyn s-a declarat gata să stea de vorbă cu premierul May, spunând că prioritatea sa este evitarea ieșirii din UE fără un acord la sfârșitul săptămânii viitoare. Partidul său a votat până acum împotriva acordului. 

varadkar_macron.jpg

Leo Varadkar și Emmanuel Macron
Președintele Franței, Emmanuel Marcon, a spus că UE nu poate fi ostateca crizei britanice
Image source: 
Reuters

Liderii UE au dat inițial un termen de ieșire de 12 aprilie pentru data Brexit dacă acordul nu este aprobat de Camera Comunelor și 22 mai dacă acordul este aprobat. 

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat marți la Paris după o întrevedere cu prim ministrul Republicii Irlanda, Leo Varadkar, că o nouă amânare nu va fi aprobată de cei 27 de lideri ai UE decât cu o justificare temeinică. 

Liderul Franței a spus că UE nu dorește să devină ostateca crizei Brexit din Marea Britanie, iar negociatorul șef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, a spus că șansele unei ieșiri din UE fără acord a Marii Britanii au sporit.

Liderii UE se vor întâlni într-un summit extraordinar la Bruxelles pe 10 aprilie când vor decide cu privire la o nouă cerere de amânare din partea Marii Britanii. 

Ascultați relatarea corespondentului RFI la Londra, Petru CLEJ
550