Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Istoricul Mădălin Hodor: „E o lipsă pe care o avem de 30 de ani... Nu am stabilit exact ierarhia vinovățiilor în România comunistă”

hodor.png

Istoricul Mădălin Hodor (dreapta) în studioul RFI, alături de Ovidiu Nahoi
Image source: 
RFI România / arhivă

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, îi cere preşedintelui Klaus Iohannis, într-o scrisoare deschisă, să semneze urgent revocarea din funcţie a procurorului general Augustin Lazăr. Motivul: nu se poate tolera ca „procurorii oneşti ai României să fie conduşi de un complice al regimului securisto-comunist”, acuză președintele Senatului.

Solicitarea sa vine după ce portalul luju.ro a scris zilele trecute că Augustin Lazăr „a refuzat în două rânduri să elibereze un disident anticomunist, pe Iulius Filip.

În replică la toate acuzațiile care i se aduc, procurorul general, Augustin Lazăr, a precizat, într-un comunicat,  că între 1985-1986 a fost procuror criminalist la Procuratura Alba Iulia şi a îndeplinit, periodic, atribuţii privind Comisia de propuneri pentru liberare din cadrul Penitenciarului Aiud, care examina situaţia condamnaţilor ce îndeplineau fracţia de pedeapsă pentru liberare condiţionată. Augustin lazăr precizează că această comisie nu dispunea eliberarea deţinuţilor, ci doar verifica îndeplinirea criteriilor tehnice pentru eliberare.

Augustin Lazăr a respins acuzațiile de poliție politică. Ce rol avea însă un procuror într-o astfel de comisie?

L-am întrebat pe istoricul și cercetătorul Mădălin Hodor de unde ar trebui să înceapă discuția pe un astfel de subiect:

Mădălin Hodor: Nu avem o imagine de ansamblu. Au fost publicate niște documente. Problema a fost că discuția  nu a rămas la acele documente pe care, din ce știu, domnul Lazăr nu le contestă. Nu contestă că ar fi semnat acele documente prezentate prin care se refuză eliberarea anticipată a deținutului politic Iulius Filip din închisoare. Ce s-a întâmplat după aceea este cu totul altceva, este partea a doua a poveștii. Este ideea de a induce publicului faptul că domnul Augustin Lazăr a făcut poliție politică. Am văzut titluri cum că a fost torționar, că a participat activ la măsuri de natură să influențeze negativ viața domnului Iulius Filip.

Aici, deja suntem într-o altă zonă, în zona manipulării și a scoaterii unor informații din context. S-a folosit excesiv și latura emoțională. S-a construit o poveste extrem de emoționantă, care se pare că, într-adevăr, a avut efect. Reacțiile au fost foarte contondente.

Mă refer la reacțiile oamenilor obișnuiți. Au fost reacții de stupefacție, de furie. Evident că sunt de așteptat atunci când sunt alimentate în forma aceasta. Prin postarea mea nu am vrut nici să îl apăr pe domnul Augustin Lazăr, nici să scuz faptul că a semnat acea hârtie, sub nicio formă. Am spus doar că de aici până la a spune că Augustin Lazăr a fost un torționar e cale lungă. Ce a făcut Augustin Lazăr nu e același lucru cu ce a făcut Alexandru Vișinescu. Am postat acea decizie definitivă publicată în Monitorul Oficial pentru a arăta că, folosindu-se de ambiguitatea numelui, cei care au provocat acest scandal au încercat să acrediteze ideea că acel Lazăr despre care vorbește Iulius Filip ar fi Augustin Lazăr. Am arătat că nu e vorba de Augustin Lazăr, ci de un ofițer care are numele similar cu cel al domnului Lazăr, dar care chiar era cel care a determinat măsurile severe și torturile pe care le-a suferit Iulius Filip în închisoare. Anume, locotenentul colonel Lazăr Gheorghe care era șeful CI al penitenciarului Aiud la acel moment. Dacă citiți, veți vedea că exact de lucrurile care sunt descrise de Iulius Filip în acel interviu se ocupa acel ofițer. El era cel care monitoriza deținuții politici, care instrumenta represiunea în interiorul închisorii împotriva lor. Am spus chestiunea asta. Mi se pare aberant să acuzi un procuror că ar fi putut să facă poliție politică în închisoare, când poliția politică din închisoare o făcea Securitatea.

Reporter: Într-adevăr, întreaga discuție a pornit de la un document postat de luju.ro. Scriau cei de acolo, zilele trecute, că Augustin Lazăr a refuzat în două rânduri să elibereze un disident anticomunist, anume Iulius Filip. Documentele publicate de ei îl plasează pe domnul Augustin Lazăr ca președinte al comisiei, din funcția de procuror. Aici aș vrea să ne concentrăm puțin. Dincolo de incertitudinile despre care vorbește toată lumea, nu e foarte clar ce rol avea procurorul în acele comisii. Sunt foarte multe lucruri pe care nu le știm. Aș vrea să ne spuneți dumneavoastră, ca istoric, cercetător, specialist, care este rolul? Faptic, din ce avem până acum, înțeleg că asta e un lucru cert, că domnul Augustin Lazăr conducea acea comisie.

M.H: Da, e procurorul. Era desemnat să conducă acea comisie care făcea un raport privind oportunitatea eliberării anticipate sau nu a deținuților. Erau comisii care făceau chestiunea asta nu numai cu deținuții politici, ci și cu deținuții obișnuiți, cei care aveau condamnări penale. Procurorii aveau un rol formal în această chestiune. Nu procurorul care făcea această operațiune decidea eliberarea sau nu a deținutului politic. Erau alte filtre și alte instituții care se ocupau de asta. Ca să fiu explicit, Securitatea decidea cine și cum era eliberat. Acele rapoarte privind comportarea de care s-au legat cei care au făcut această campanie pentru a arăta că domnul Lazăr a făcut poliție politică nu puteau să îi aparțină domnului Lazăr. Domnul Lazăr, ca procuror, nu putea să monitorizeze activitatea lui Iulius Filip în penitenciar. Nu era în atribuțiile lui. Nu avea de unde să știe domnul Lazăr ce opinii politice exprima Iulius Filip în penitenciar, câte abateri disciplinare a avut, dacă era recalcitrant, câte rapoarte a avut. Astea veneau din rapoartele securiștilor din penitenciar și a celor care îi monitorizau curent activitatea.

Rep: Dar acea comisie își asuma cumva toate aceste documente.

M.H: Sigur că da, semnătura domnului Lazăr pe toate aceste documente nu poate fi negată. Se ridică întrebarea dacă domnul Lazăr putea să refuze semnarea sau, dacă domnul Lazăr refuza să semneze acel document, avea acel fapt vreo influență asupra destinului ulterior al domnului Filip. După părerea mea, nu.

Rep: Dar ce repercusiuni ar fi avut asupra domnului Augustin Lazăr dacă ar fi refuzat să semneze?

M.H: Dacă ar fi refuzat să semneze domnul Augustin Lazăr probabil că nu ar fi fost pus nicioodată în situația să își exercite atribuțiile. Probabil că era detașat în altă parte sau trimis la munca de jos. Erau clar niște repercusiuni administrative pentru că Securitatea nu iubea oamenii care nu acceptau să facă ceea ce dorea Securitatea. Sigur că domnul Augustin Lazăr are o problemă morală cu chestiunea asta, pe care ar trebui să o lămurească. Dar de aici până la a îngroșa tușa și a face din Augustin Lazăr torținarul care a distrus deținuți politici, eu zic că este un pas mult prea mare. Problema nu este neapărat Augustin Lazăr. Din punctul meu de vedere problema este lipsa oricăror repere referitoare la această discuție. E o lipsă pe care o avem de 30 de ani. Nu am stabilit exact care era ierarhia vinovățiilor în România comunistă. Vorbim permanent de Securitatea care făcea. Dar Securitatea nu a lucrat singură. Securitatea a lucrat cu instituții ale statului românesc, cu procuratura, cu tribunalele, cu medici legiști, cu medici psihiatri. Putem extinde discuția. De ce nu? Din păcate și am și spus în postare, momentele de genul acesta nu favorizează o discuție corectă și onestă. Pur și simplu e vorba despre un război politic.

Ascultă aici interviul integral cu istoricul Mădălin Hodor
411