Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Consiliul de Securitate al ONU cere încetarea ofensivei vizând capitala Libiei

libia.jpg

Sursa imaginii: 
AFP

Consiliul de Securitate al ONU, reunit vineri de urgenţă, şi-a exprimat "îngrijorarea profundă" şi a solicitat forţelor mareşalului Khalifa Haftar să pună capăt ofensivei ce vizează capitala Tripoli, avertizând că această acţiune militară ameninţă stabilitatea Libiei, informează AFP şi Reuters.

Consiliul de Securitate "a chemat forţele Armatei Naţionale Libiene (ANL) să întrerupă toate mişcările militare", a comunicat presei ambasadorul Germaniei Christoph Heusgen, citind o declaraţie comună, la încheierea reuniunii cu uşile închise organizată la solicitarea Marii Britanii. Membrii Consiliului "au făcut de asemenea apel la toate forţele pentru dezescaladarea şi stoparea activităţii militare. Nu poate exista o soluţie militară pentru conflict", a adăugat diplomatul german.

Vineri, secretarul general al ONU Antonio Guterres a încheiat o vizită în Libia unde s-a întâlnit la Benghazi cu mareşalul Khalifa Haftar. Deşi nu se cunosc detalii cu privire la conţinutul discuţiilor purtate la respectiva întâlnire, secretarul general al ONU a indicat pe contul său de Twitter: ”Obiectivul meu rămâne acelaşi: evitarea confruntării militare. Repet că nu există o soluţie militară la criza libiană, ci doar o soluţie politică”.

Forţele ANL aflate sub conducerea mareşalului Haftar, care controlează estul Libiei, au început joi să înainteze spre Tripoli, cu intenţia de a cuceri capitala controlată de Guvernul de Uniune Naţională (GNA) al premierului Fayez al-Sarraj, recunoscut de comunitatea internaţională. 

În acest context, vineri, și miniştrii de externe ai G7, grupul celor mai industrializate state din lume, au făcut apel, într-o declaraţie comună, la încetarea "imediată" a "tuturor mişcărilor militare spre Tripoli". "Îndemnăm toate părţile implicate să pună capăt imediat tuturor activităţilor şi mişcărilor militare spre Tripoli ce îngreunează perspectivele procesului politic desfăşurat de ONU, pun în pericol civilii şi prelungesc suferinţa poporului libian", se arată în declaraţia celor şapte miniştri de externe reuniţi în staţiunea turistică din nord-vestul Franţei. "Nu există o soluţie militară pentru conflictul libian" au susţinut şefii diplomaţiei din SUA, Canada, Franţa, Germania, Regatul Unit, Italia şi Japonia, care au declarat că "se opun oricărei acţiuni militare în Libia". "Orice facţiune sau orice actor libian care alimentează conflictul civil afectează oameni nevinovaţi şi blochează pacea pe care o merită libienii", au adăugat aceştia, reiterând sprijinul deplin pentru eforturile trimisului special al ONU în Libia, Ghassan Salame de identificare a unei soluţii politice.

De la căderea regimului lui Muammar Gaddafi în toamna lui 2011, Libia este împărţită în două: un guvern al unităţii naţionale (GNA) cu sediul la Tripoli şi, în paralel, un guvern susţinut de Khalifa Haftar în estul ţării.