Alegeri europene și regionale in Belgia

Ecolo și Groen, ecologiștii din sudul și din nordul tarii, au vânt în pupă. Ultimul sondaj de opinie de la sfârșitul lui aprilie arată faptul că ecologiștii francofoni Ecolo sunt prima forță politică la Bruxelles și a doua în Valonia. 

Această tendință se remarcase deja din octombrie 2018 când ecologiștii au câștigat alegerile comunale în partea francofonă a țării. 

Ultima idee a Ecolo cu care ar putea câștiga noi voturi este scumpirea biletelor de avion, subiect foarte la modă în nordul Europei, unde călătoria cu avionul a devenit aproape o rușine. 

In Flandra, Groen ar fi a treia forță politică ca importanță, după naționaliștii de la NV-A – proaspăt ieșiți de la guvernare – și creștin democrați. 

Fenomenul se explică prin recentele manifestații săptămânale numite „joia climatului” la care au participate zeci de mii de tineri la Bruxelles și în alte centre universitare ale țării. Tinerii – și alături de ei și cetățeni mai putini tineri – cer ca Belgia să-și schimbe imediat legislația privind mașinile de societate și industria poluantă. 

Ei au tras un semnal de alarmă privind viitoarele emisii de gaze cu efect de seră (cele calculate pentru 25 sau 30 de ani) în această țară mică și puțin poluantă care este fapt unul dintre cei mai buni elevi europeni în materie de ecologie. 

Tinerii belgieni, care au făcut din joia fiecărei săptămâni o zi de implicare cetățenească, i-au ademenit și pe liceeni și chiar pe școlari în acțiunea lor, atrăgându-și criticile profesorilor ca și ale politicienilor. 

Întrebați însă concret ce ar trebui Belgia să facă, ce legislație anume trebuie modificată și cum, răspunsul întârzie să vină, ceea ce nu împiedică partidele  ecologiste să  profite de această noua înflăcărare cetățenească.

Philippe Lamberts, copreședinte al Verzilor în Parlamentul European, politician belgian omniprezent în mass media, încerca recent să spună tocmai contrariul, făcând o separare între cele două fenomene care, spunea el, nu aparțin unul de celălalt...

Iar naționaliștii rămân prima forță în Flandra, mai ales după recenta lor luare de poziție împotriva Pactului ONU pentru Migrație, care a dus la destrămarea coaliției de guvernare condusă de Charles Michel. 

In fine, în parlamentul regional germanofon va încerca un experiment politic „istoric” prin crearea unei structuri permanente formată exclusiv din cetățeni care preiau o parte din atribuțiile parlamentarilor. Aceasta delegare de putere la nivel cetățenesc, nemaiîntâlnită încă, are menirea de a le arata alegătorilor ca li se face încredere, că nu reprezintă doar voturile pe care le aduc politicienilor și că pot ajuta efectiv la transformarea comunității. 

Iar Belgia prezintă un caz unic de scrutin complicat. Tara este împărțită în comunități lingvistice și mai multe regiuni, un politician flamand nu poate primi voturi decât în Flandra, la fel cum politicienii francofoni și germanofoni nu pot fi votați decât în comunitățile respective.

Astfel împărțit, scrutinul are sens la nivel regional, dar nu și pentru alegerile europene unde francofonii nu pot alege candidații flamanzi pentru Parlamentul European, etc. 

Iar pe listele europene asistăm la câteva cazuri amuzante. 

Un mic Barnier și-a făcut apariția; nu vorbim despre negociatorul Brexit Michel Barnier, ci despre unul din fiii săi, Nicolas, care se prezinta pe listele liberalilor francofoni. Ideea insolită de a prezenta candidați străini pentru a reprezenta Belgia în Parlamentul European îi aparține chiar prim ministrului Charles Michel. 

Iar Nicolas Barnier, care s-ar fi putut prezenta pe liste franceze, însă fără certitudinea de a fi ales, nu este singurul francez care va reprezenta Belgia la europene. Fostul spion și actual analist de politica strategică și expert în contraterorism, Claude Moniquet se prezintă pe o listă dizidentă desprinsă tot de la liberalii francofoni. 

Moniquet spune că nu doar problemele de securitate îl interesează, ci și cele legate de cultură sau de bunăstarea animalelor.

In rest, Belgia îl propune din nou pe liberalul flamand Guy Verhofstadt drept cap de listă (el va încerca să prezideze mai departe grupul ALDE din Parlamentul European). Afilierea sa cu Emmanuel Macron, îndelung comentată în sferele politice și în presă, rămâne nesigură, la fel și poziția lui Verhofstadt în cadrul grupului ALDE. 

Lista socialiștilor francofoni este condusă de Paul Magnette. Acest nume nu va spune nimic? Supranumit și Ken al lui Barbie datorita aspectului său de june prim proaspăt scos din cutie, Paul Magnette este cel care a contestat acordul CETA între UE și Canada; fiind reprezentantul Valoniei la discuții, el a blocat ratificarea acordului în Belgia declanșând atunci lacrimile false ale ministrei canadiene Chrystia Freeland. 

Acestea fiind zise, mai trebuie știut că prezența la vot în Belgia este obligatorie, legea datează de la sfârșitul secolului XIX când obligativitatea era menită de a evita ca muncitorii să fie aduși la lucru duminica de patronii liberali pentru a fi împiedicați să voteze pentru partidul socialist. 

Practica s-a păstrat, dar din alte motive, iar astăzi o nereprezentare la vot se soldează cu o amendă modică. 

Din acest motiv, absenteismul electoral este important chiar dacă votul este teoretic obligatoriu. 

Astfel, absenteismul electoral câștigă teren, la alegerile belgiene comunale de anul trecut, 11.6% din belgienii cu drept de vot nu au votat.