România în anticamera articolului 7?

„E simplu”, spunea de curând un înalt oficial al Comisiei. „In România este vorba despre un tip care vrea să nu intre în pușcărie. Dacă PSD scapă de el, totul se rezolvă. Dar el are banii, deci nu pot scăpa de el”. 

Liviu Dragnea nu este însă prim ministrul României. „Ce-i drept, avem impresia că doamna Dăncilă a prins gustul funcției si ar vrea să rămână unde e”, adăuga același oficial. „Am încurajat-o să acționeze după propriile-i principii, mai ales că ea nu are nicio condamnare penală, dar n-a făcut-o”. 

Așa stând lucrurile, Comisia a recunoscut în fine încă din aprilie că MCV nu mai este cadrul adecvat pentru o eventuală pedepsire a PSD-ului. 

Mecanismul poate fi deci „înghețat” o vreme si înlocuit cu antecamera articolului 7, dialogul structurat. 

De ce n-a făcut Comisia acest pas încă de la adoptarea ordonanței 13 în 2017 si s-a încăpățânat să trateze derapajele doar în cadrul MCV-ului? „Este un mecanism bun, are potențial, i-am mai dat României o șansă”, se mai spune la Bruxelles fără prea multă convingere. 

Si ce așteaptă acum Bruxelles, care ar fi picătura care ar umple paharul? Comisia așteaptă să vadă dacă are loc adoptarea noilor modificări aduse justiției privind recursul în anulare. Daca modificările nu au loc, pericolul dispare...Oare? 

Frans Timmermans a inventat acest dialog structurat în 2016 pentru a nu trece direct la opțiunea Articolului 7 considerat „arma nucleară” a Tratatelor UE. El l-a inventat pentru Polonia si după mai bine de un an de „dialog” tot la articolul 7 s-a ajuns. 

Dialogul acesta, care este de fapt o discuție dură între Bruxelles si respectiva capitală, pune jaloane concrete si termene de îndeplinire ale acestora, astfel încât situația statului de drept în țara vizată să se amelioreze simțitor. 

Acesta este principiul si în teorie lucrurile pot merge bine.

In practică, singurul guvern care a trebuit să întrețină un astfel de dialog cu Bruxelles- guvernul polonez al Beatei Szydlo – a ignorat fără probleme toate avertizările și jaloanele imaginate de Comisie. 

Articolul 7.1 declanșat împotriva Poloniei în decembrie 2017 nu a dus nici el la vreun rezultat palpabil întrucât problema a ieșit astfel din mâna Comisiei si a intrat în competenta statelor membre. Acestea au întins procesul decizional cât au putut si iată că un an si jumătate mai târziu situația este tot împotmolită. 

S-a ameliorat statul de drept între timp în Polonia? E drept, schimbarea de prim ministru si unele (mici) concesii făcute Bruxelles-ului există. Fundamental însă, Polonia rămâne o problemă. 

Timmermans realizează foarte bine care este problema în România si pe drept cuvânt spune că nu se poate compara cu cea din Polonia, dar asta nu înseamnă că e mai ușor de rezolvat. 

Polonia anti europeană, ultra catolică și răzvrătită n-are nimic de-a face cu România care rămâne fundamental pro europeană , dar care trebuie să -și apere elitele politice de închisoare. 

Ce poate deci realiza dialogul structurat fără o excludere a PSD din S&D și în plină campanie electorală (urmată de perioadă tulbure post alegeri)? 

Scrisoarea trimisă de Frans Timmermans guvernului si chiar lansarea dialogului în acest moment nu vor avea probabil nicio consecință.