Dezbaterea candidaților la șefia Comisiei Europene: un spectacol inutil

Un dialog Spitzenkandidat aflat la a doua ediție nu s-a ameliorat de la prima ediție organizată în urmă cu cinci ani: cinci candidați, prestații inegale, puține idei noi sau măcar concrete, format greoi și ziariști moderatori mai mult decât mediocrii. 

Adăugați la acest cocktail faptul că moderatoarea s-a încăpățânat să vorbească engleza cu un pronunțat accent francez care o făcea de neînțeles și veți avea imaginea completă, tristă și pe alocuri ridicolă a acestui „eveniment”. 

Dar cine sunt candidații? Doi dintre ei sunt comisari europeni cunoscuți în România , Frans Timmermans (social democrat) si Margrethe Vestager (candidata liberal - democraților). Lor li s-a adăugat „favoritul” Manfred Weber, candidatul creștin democrați. Nelipsita ecologista Ska Keller a completat tabloul, alături de Nico Cué (Stânga Unită) și de Jan Zahradir pentru conservatori .

Dezbaterea a demarat în forță cu migrația, urmată de economie, ecologie, problemele sociale și firește, Brexit. 

Cei mai elocvenți au fost desigur Timmermans și Vestager care au idei mai clare despre toate aceste subiecte. In rest s-au auzit doar lozinci de campanie puțin convingătoare iar candidatul numărul unu, Manfred Weber, a fost de-a dreptul eclipsat de ceilalți. 

Weber are totuși marele avantaj de a fi creștin democrat, formațiune politică care aproape sigur va câștiga din nou alegerile europene, prin urmare el are toate șansele de a fi Presedintele Comisiei Europene. 

La ce servește atunci procesul de transparență prin care cetățeanul are impresia ca el îl alege pe șeful Comisiei Europene? Ei bine, tocmai asta este ideea: crearea unei impresii, ba mai mult, a unei iluzii. 

Indirect el este ales de cetățeni: cum PPE câștigă alegerile, prin votul europenilor, candidatul său preia controlul executivului european. Dar cetățenii nu-l cunosc pe Weber nici măcar în Germania sa natală, iar în mintea oamenilor un vot pentru PPE nu înseamnă un vot pentru Weber. 

Iată la ce servește organizarea dezbaterii. Si cu ce rămânem în urma sa? 

Niciunul din candidați nu a a dus un răspuns viabil privind migrația, dar s-a desprins necesitatea unității europene. Aceeași unitate este reclamată de mai toți candidații privind problemele sociale, dar si cele economice. 

Rămâne totuși imaginea creată prin vorbele lui Timmermans: „de câte ori un om se îneacă în Mediterana, Europa își pierde puțin din sufletul său”. 

De reținut este si felul bătăios dar și concret în care se exprima Margrethe Vestager care privind apelul pentru crearea locurilor de muncă în UE,  îi atrăgea atenția lui Weber că multe au fost create, dar sunt prea puțin plătite. Liberala Vestager se apropia aici de ideile lui Timmermans care cere crearea salariului minim pan european.  

Si din nou Timmermans s-a detașat apoi clar, el fiind candidatul cel mai realist: in fața extremismului si a populismului crescând, trebuie creată o alianță a forțelor progresiste în Parlamentul European. Timmermans l-ar putea conturna  astfel pe candidatul PPE care, ați înțeles, in actuala situație ar câștiga oricât de slab ar fi. 

O alianță progresistă de centru stânga ar depăși PPE ca voturi și atunci Timmermans se poate vedea în postul de președinte al Comisiei Europene. Propunerea a fost făcută subtil: hai saa ne unimi forțele privind ecologia, spunea el și aplauda ideile verzilor cum sunt taxarea kerosenului și altele.

Problema este că dacă el a propus alianță , nu el va fi neapărat ales apoi, fiindcă postul i-l poate sufla Vestager, de pildă.

In fine, dezbaterea pe afaceri europene, dar în stil american, care a urmat în studioul Euronews din Parlamentul European  între ziariști si analiști a fost cu mult mai vie si mai concretă. Ea a fost susținută și de intervențiile în direct ale telespectatorilor, toți britanici și toți vorbind despre Brexit. 

In concluzie, dezbaterea în cadrul măreț al Parlamentului European menită să se adreseze cetățeanului așteptat la urne între 23 si 26 mai a avut mai degrabă aerul unei farse. Adevărata dezbatere care a urmat s-a adresat doar anglofonilor și mai ales britanicilor care sunt cu un picior în afara UE. 

Asta nu ar trebui să descurajeze votul, dar – sincer vorbind – este limpede că nici nu îl încurajează.