Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Respectul europenilor pentru Theresa May

d497a0a8-b49d-3e4e-9812-7c7a552379ca.jpg

May aprilie 2019 Bruxelles
Theresa May parasea în 10 aprilie 2019 ultimul summit UE la care a mai participat
Image source: 
European Union 2019

Mai mulți lideri europeni au salutat ieșirea din scenă anunțată astazi de Theresa May în timp ce Comisia Europeană spune că asta nu va schimba cursul negocierilor privind Brexit. Comisia își dă astfel curaj întrucât odată cu plecarea lui May, discuțiile vor fi probabil și mai abrupte. Un nouă dată pentru Brexit, 31 octombrie, aduce noi necunoscute.

Premierul belgian Charles Michel a reacționat primul, salutând curajul Theresei May în negocierile cu UE și amintind că îi poartă un mare respect în ciuda momentelor dificile trăite împreună. 

Michel Barnier a reacționat printre ultimii, negociatorul șef al UE a amintit și el același respect datorat locatarei din Downing Street 10 pentru determinarea sa. 

O reacție reținută a avut însă Angela Merkel care a spus doar că a luat notă de anunțul Theresei May, pe când Jean-Claude Juncker a urmărit anunțul de la Londra „fără vreo bucurie personală”, după spusele unei purtătoare de cuvânt. 

In fine, odată epoca May închisă, ce urmează? Francezul spune „știm ce avem, dar nu știm ce vom avea” și acesta este și sentimentul europenilor acum. 

Cu Boris Johnson, de pildă, în rolul de prim ministru UE știe că va avea mult mai mult de furcă. Dacă Theresa May era mai mult sau mai puțin deschisă unor compromisuri, pe care la drept vorbind UE i le-a impus în ultimul an, cu Johnson situația va sta diferit. 

De negociat nu se mai poate negocia, Acordul de retragere este definitiv închis, declarația politică anexă acestuia poate fi doar ușor modificată, Londra trebuie să accepte condițiile europenilor. 

Data Brexitului a fost fixată pentru Haloween, anume 31 octombrie, pâna atunci noul prim ministru care va ajunge în Downing Street după 7 iunie va fi nevoit să prezinte Acordul de retragere din nou Camerei Comunelor. 

Dacă aceasta va accepta sau nu să voteze iar  un text nemodificat și deja respins de trei ori, dacă UE si Regatul Unit pot avea în fine un acord de divorț, dacă consecințele separării fără acord vor fi mai mari sau foarte mari – toate acestea sunt necunoscute de care europenii se tem.  

380