Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


De ce vin și de ce pleacă investitorii

analiza.jpg

De ce vin și de ce pleacă investitorii.
De ce vin și de ce pleacă investitorii
Image source: 
pixabay.com

Într-un moment în care în România se pune problema acută a plecării a doi investitori de talie europeană, unul din industria energetică, altul din industria de telecomunicații, o companie de consultanță a publicat indexul încrederii investitorilor străini pentru anul 2019.

Analiza firmei AT Kearney are deja o tradiție și arată, de la an la an, percepția investitorilor asupra celor mai bune destinații pentru investiții. Astfel, studiul pe anul acesta situează pe primele cinci locuri Statele Unite ale Americii, același lider ca și anul trecut, urmate de Germania, în creștere cu o poziție față de anul anterior, Canada, Marea Britanie, nemișcată de doi ani de pe poziția a patra și un loc cinci pe care se află Franța, cu un salt de două locuri, demn de remarcat.

Acesta este clasamentul, dar ce se află în spatele lui? În primul rând, un paradox remarcat de autorii studiului care arată că investițiile străine se extind, atât pe piețe mature, cât și pe cele emergente sau de frontieră, în pofida unor politici tot mai naționale, tot mai locale și tot mai izolaționiste. Deocamdată, adică anul acesta, s-ar părea că investitorii străini își mențin dorința de a cuceri teritorii mai noi sau mai vechi.

Studiul răspunde la întrebarea: care sunt factorii cei mai importanți pentru creșterea investițiilor străine directe? Răspunsurile investitorilor sunt: disponibilitatea de a-și atinge țintele propuse, mediul macroeconomic, toleranța la risc, legislația, costurile pe care le presupune investiția sau dinamica schimbărilor externe. Văzând șirul de factori ne putem întreba ce a condus la decizia celor doi investitori străini de a pleca din România. În cazul investitorului ceh din sectorul energetic decizia pare a se baza pe o evoluție exterioară României, adică, la o restructurare a afacerii la nivel european.

În ceea ce privește, compania germană care dă semne că dorește să plece din România situația este legată de concurența de pe piața telecom, de costurile necesare viitoarelor investiții și de o rată a profitului foarte mică.

Să ne îndreptăm spre analiza AT Kearney, care răspunde la o altă temă interesantă, adică factorii care se iau în calcul pentru decizia de a investi într-o țară sau alta, într-o regiune sau alta. Criteriile sunt, în ordinea celor numite de investitori, următoarele: nivelul taxelor și ușurința de plată a acestora (din acest punct de vedere, România stă bine, are o taxare redusă a profitului și a făcut progrese în ceea ce privește depunerea electronică a declarațiilor fiscale); capacitatea tehnologică și de inovare a mediului economic (la acest capitol, România este mult în urma statelor europene); securitatea generală a societății (din acest punct de vedere, România are multe atuuri); regulile de transparență și lupta împotriva corupției (fără comentarii, pentru România); costul forței de muncă (acesta rămâne redus în economia locală în comparație cu statele occidentale); stimulentele oferite de stat investitorilor (în România, cu excepția ajutoarelor de stat, nu există facilități transparente pentru investitori); calitatea infrastructurii digitale și de transport (cea digitală este racordată la cel mai înalt nivel european, iar la cea de transport, România stă cel mai prost din Uniunea Europeană) și, în fine, apartenența țării la tratatele comerciale (din acest punct de vedere, România, ca stat membru al Uniunii, are un atuu important). Sunt, așadar, criterii la care economia locală răspunde mai mult sau mai puțin.

Doar o scurtă caracterizare a Germaniei, realizată de compania de consultanță, din punctul de vedere al atuurilor pentru investitori. Germania este cea mai mare și cea mai industrializată economie europeană. Creșterea economică a fost anul trecut de 1,5%, mai mică decât media zonei euro, care a ajuns la 1,8%. Germania este puternic expusă asupra economiei britanice, în special prin industria producătoare de automobile. Fluxul de investiții străine s-a redus anul trecut cu 60%, până la 12 miliarde dolari, o scădere care vine și din repatrierea profitului de către companiile americane ca urmare a reformei fiscale din Statele Unite. Germania a creat un fond pentru infastructura digitală, în valoare de trei miliarde dolari, cu scopul de a crește capacitățile tehnologice ale statului. Mai trebuie spus că anul trecut o companie chineză a anunțat construcția unei fabrici de litiu, o investiție de 272 miliarde dolari, cea mai mare investiție chineză din istorie în Germania.

După cum se vede, România este departe de a concura cu statele dezvoltate în materie de atragere de investiții străine.

De ce vin și de ce pleacă investitorii (AUDIO)