Procurorul special Robert Mueller explică de ce „punerea sub acuzare a lui Trump nu a fost o opţiune”

Părăsește scena, cu o reverență perfect executată, omul care  a ținut cu răsuflarea tăiată o țară întreagă.

Robert Mueller, Procurorul Independent numit pe 17 mai 2017 pentru a investiga complexa operațiune de pirataj informatic, fraudare și influențare a prezidențialelor din 2016 executată de serviciile secrete rusești cu posibila complicitate a campaniei Trump, a decis în cele din urmă să nu decidă.

Au urmat, după predarea raportului pe 22 martie, peste două luni de tăcere care i-au permis ministrului Justiției, William Barr, să răstălmăcească în repetate rânduri, pentru a-i face pe plac președintelui, conținutul și concluziile anchetei etanșe, derulate fără scurgeri mediatice sau ieșiri la rampă ale lui Mueller ori subalternilor săi.

"Primul volum al raportului detaliază numeroasele tentative rusești de influențare a alegerilor, documentează reacția campaniei Trump, și conchide că nu există suficiente probe pentru a stabili conspirație. Al doilea volum cuprinde rezultatele demersului investigativ vizând obstrucționarea justiției de către președinte. Dacă eram siguri că președintele n-a comis o crimă, am fi spus-o. Din motive explicate în introducerea la volumul doi, am hotărât să nu ne pronunțăm în privința obstrucției.  Am făcut-o pentru că regulamentul ministerial nu permite punerea sub acuzare, nici măcar în secret, sub sigiliu, a unui președinte în exercițiu. Ar fi neconstituțional. Oficiul Procurorului Independent făcând parte  din ministerul Justiției, nu ne puteam sustrage acestei dispoziții interne. Inculparea președintelui pentru obstrucționarea justiției n-a fost prin urmare o opțiune. Dincolo de norme, am fost limitați și de principiul echității. N-ar fi fost corect să-l acuzăm pe Trump când cazul nu se poate rezolva în instanță", a punctat Robert Mueller.

Nu așa  a prezentat lucrurile șeful său nominal, ministrul Justiției, a cărui credibilitate iese serios ciuntită după clarificările de ieri ale Procurorului Independent. Poziția lui Mueller în materie de conspirație este că nu există probe suficiente, asta neînsemnând, evident, că probele lipsesc cu desăvârșire; în ce privește obstrucția,  mesajul este limpede: doar normele ministeriale au împiedicat traducerea în instanță a lui Trump pentru aproape o duzină de tentative, exhaustiv documentate în raport,  de a deraia trenul dreptății. Evidențele nu l-au împiedicat pe Trump să urmeze pe Twitter vechea partitură ("Nimic nu s-a schimbat. N-au fost destule probe. În țara noastră, asta înseamnă nevinovăție. Dosar clasat"!) acompaniat de corifeii Republicani ai trumpianismului fără opreliști în tăcerea asurzitoare a grosului partidului. "Tăcerea Republicanilor în fața unui comportament prezidențial inadmisibil conform oricăror standarde rezonabile este frapantă și dezamăgitoare", scria ieri în Washington Post fostul ministru al apărării, Republicanul  William Cohen, participant la procedura parlamentară de destituire a lui Richard Nixon. Și atunci demararea procedurii de demitere a fost inițial nepopulară, și atunci au fost lașități, calcule politice, partizanat orb. Cadența implacabilă a dezvăluirilor publice a sfârșit însă prin a fisura zidul tăcerii complice.

"Poate că nu-i tehnic o crimă ce a făcut președintele, dar cu singuranță nu-i o conduită acceptabilă pentru șeful Executivului american. Nici urmă de exculpare a lui Trump în acest raport, doar pagini după pagini de amănunte șocante despre eforturile președintelui de a se amesteca în ancheta pe tot parcursul ei, de la început până la sfârșit", considera James Baker, care a fost până-n decembrie 2017 șeful Biroului de Consiliere Juridică al Poliției Federale.

Procurorul Independent și-a început și încheiat alocuțiunea de ieri invocând enormitatea a ceea ce s-a întâmplat în 2016: masivă, dovedită imixtiune a statului rus în alegerile prezidențiale. În favoarea lui Trump, care s-a înfruptat din fructele fraudei și apoi a încercat să ascundă adevărul și să-i împiedice pe anchetatori să ajungă la el. Fapte de o asemenea gravitate, susține Robert Mueller, trebuie adjudecate în arena politică.

"Constituția cere un proces dincolo de cadrul penal pentru a pune sub acuzare formal un președinte în exercițiu. Raportul este mărturia mea. Informații în plus față de ce e deja în spațiul public nu voi oferi la nici o eventuală convocare parlamentară. Nu cred că e potrivit să spun mai mult despre anchetă, sau să comentez acțiunile Ministerului Justiției sau Parlamentului".

Raportul de 448 de pagini este grăitor, lucrarea  este încheiată, Mueller și ultimii săi subalterni rămași pe poziții pleacă, lăsând politicienilor prinși în veșnice campanii și calcule electorale un dar otrăvit. Nancy Pelosi, președinta Camerei, care trebuie să pornească mașinăria infernală a destituirii, s-a pronunțat încă o dată sibilinic: "vom continua să investigăm și să legiferăm pentru a proteja integritatea alegerilor și a salvgarda democrația".  Multiple comitete aruncă citații în stânga și-n dreapta, iar Executivul blochează cu sârg firavele sforțări investigative ale Legislativului, într-un joc de-a tergiversarea ce are șanse să se prelungească până la prezidențialele din 2020.

"Dacă se lansează în aventura destituirii, Democrații o fac fără un referat al lui Mueller, care n-a stabilit criminalitate.  Știm însă că Pelosi nu ezită când e rost de câștig politic, indiferent de răul potențial. Sper că n-o  va face. Dacă avea probe, Mueller s-ar fi pronunțat. E o prostie că l-a împiedicat o reglementare ministerială, n-are nici un sens, n-are nimic de-a face cu substanța raportului său", opina un înfocat partizan al președintelui, deputatul Mike Turner.