Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Statul Israel și evanghelicii conservatori americani: Un mariaj din interes, nu dragoste

goldman2.jpg

Samuel Goldman,specialist în relația dintre teologic si politic

Samuel Goldman, care predă Științe Politice la Universitatea George Washington, este specialist în relația dintre teologic și politic, pe care a studiat-o sub varii unghiuri atît în lucrarea să de doctorat  la Harvard cît și în stagiul post-doctoral de la universitatea Princeton. În ȚARĂ LUI D-ZEU:  Sionismul Creștin în America, publicată anul trecut de editura universitățîi Pennsylvania, el se ocupă de un caz aparte:  relația veche,  dinamică și mulți-dimensională, dintre protestantismul american și statul Israel.

Războiul de Șase Zile din 1967 este un punct de turnură în această veche relație,  momentul după care protestanțîi americani tradiționali cedează treptat scenă evanghelicilor conservatori care văd în Israel,  victorios militar când Statele Unite se inclinau în Vietnam, o împlinire a profeției biblice. Liderii religioși americani cei mai semnificativi pentru această nouă fază, post-1967, sunt  Pat Robertson, John Hagee cu organizația să CREȘTINI UNIȚI PENTRU ISRAEL, și Jerry Falwell, fondatorul MAJORITĂȚII MORALE, extrem de influent în rândul dreptei conservatoare neo-protestante ce avea să se impună treptat, sub umbrela partidului Republican, în viața politică de la Washington.

Samuel  Goldman:  Relația Falwell--Begin: primul cu harul strategic de a vedea posibilitatea unei coaliții  unde nimeni înaintea lui n-o văzuse, al doilea cu înțelegerea că se poate conta  pe un bloc de  votanți  pro-Israel entuziașți pentru a mobiliza, în America, sprijinul politic de care țara sa avea nevoie. E șocant cât de puțin știau elitele politice israeliene, pînă la finele anilor 1970--începutul anilor '80,  despre sionismul creștin american, despre bazele instituționale, teologice, istorice ale acestei mișcări. Asta a fost valabil și pentru Begin, care nu s-a ostenit prea mult să-și aprofundeze cunoștințele despre credință sprijijnitorilor americani ai guvernului sau, Israelului în general. Atitudinea să era, "aliații nu ți-i alegi", îi accepți așa cum sunt. Falwell a intuit disponibilitatea protestanților conservatori pentru o nouă strategie politică, a știut că mulți dintre ei sunt gata să se angajeze în acțiuni de protest și presiune, și a pus sprijinul pentru Israel pe agenda.  A fost un mariaj din interes, nu din dragoste, dar un interes  în armonie pentru cei doi  și mișcările pe care le conduceau.

Rep.Ce loc ocupă actualul președinte în această veche și complicată relație? El se bucură de un sprijin masiv în rîndul segmentului ultra-conservator al neoprotestantimului sionist american, corul osanalelor fiind dirijat--divină ironie--de Jerry Falwell Jr., fiul lui Jerry Falwell.

Samuel Goldman:  E limpede că Trump nu-i creștin sionist, de fapt nu-i creștin de nici un fel decît cu numele, fapt dovedit de vorbele și comportamentul sau care nu arată nici urmă de spirit religios.  Acestea fiind spuse, succesul sau politic se datorează în mare măsură talentului de a-i convinge pe creștinii conservatori că nu-i "de-al lor", dar le va împlini unele dorințe, printre  care mutarea ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim, mutare care figura  în legea americană încă din anii 1990.  Așadar, strict  vorbind Trump n-a făcut decît să se supună legislației americane în vigoare de multă vreme. Decizia de mutare a consolidat o interpretare îmbrățișată de mulți din tabăra creștinilor conservatori, anume că Trump nu-i el însuși credincios, dar e totuși călăuzit de D-zeu,   asta plasîndu-l în galeria unor figuri biblice precum regele David--nu tocmai cel mai moral dintre monarhi--și în special Cirus, regele persan care le-a îngăduit evreilor aflați în robie babiloniană să se întoarcă la Ierusalim. Trump a fost preamărit că un Cirus modern, american, adică un puternic al zilei călăuzit de poruncile divine deși nu de aceeași credință cu seminția lui Isaac,  Avraam și Iacob.  Mulți au reacționat cu oroare la această analogie, susținînd că e o simplă bizarerie a vremurilor, că niciodată un președinte american n-a fost comparat cu o figura biblică. Nu-i adevărat. Această imagine a unui Cirus american este veche de cel puțin 128 de ani. A fost utilizată în 1891 într-o petiție în care William E. Blackstone, discipol al lui Darby, îi cerea președintelui Benjamin Harrison să ofere sprijinul diplomatic al Statelor Unite pentru crearea unui stat evreiesc. Asta confirmă teza mea că sionismul creștin este o componentă veche și durabilă a culturii americane. 

Toate interviurile realizate de corespondentul RFI în SUA, Radu Tudor:  http://www.rfi.ro/tag/interviu-sua

 

Ascultă aici partea a doua a interviului cu Samuel Goldman, profesor de Științe Politice la Universitatea George Washington