Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Renate Weber este noul Avocat al Poporului

Deputații și senatorii au votat în plenul reunit  numirea Renatei Weber ca Avocat al Poporului. Propunerea acesteia pentru funcţie a fost făcută de către ALDE.

 Au fost 209 de voturi „pentru” , în condițiile în care PNL și USR l-au susținut pe Peter Eckstein Kovacs pentru această funcție, iar PMP pe avocatul Cătălin Voinea-Mic.

 „Avocatul Poporului este numit pe o durată de 5 ani de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Mandatul Avocatului Poporului poate fi reînnoit o singură dată.”  - prevede legea 35/1997. Renate Weber, care va demisiona acum din ALDE, îl înlocuiește pe Victor Ciorbea.

Contestat tot mai vehement în ultima perioadă, inclusiv de o parte a societății civile, Victor Ciorbea a trmis la începutul săptămâniii o adresă către preşedinţii Camerei Deputaţilor şi Senatului, Marcel Ciolacu şi Călin Popescu Tăriceanu, în care îi anunţă că mandatul său în funcţia de Avocat al Poporului a încetat, potivit unui comunicat de presă al instituţiei.

Cine este Renate Weber?

În vârstă de 63 de ani, Renate Weber  este absolventa Facultății de Drept a Universităţii din Bucureşti. Este fost consilier prezidențial pe probleme constituţionale şi legislative. În septembrie 2007 se înscrie în PNL, formațiune de pe listele căreia obține un post de eurodeputat. Este apoi realeasă în Parlamentul European în 2009 şi 2014. În toamna lui 2014 Renate Weber a anunţat că părăseşte grupul PPE din Parlamentul European, la care liberalii se afiliaseră în urma fuziunii cu PDL şi că revine în ALDE, o decizie în urma căreia a fost exclusă din partid. 
În august 2018 Renate Weber s-a înscris în partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu. 

USR reacționează dur

Votul de astăzi dovedește că trocul politic este mai presus de principii și de interesul românilor și că Pro România, partid care încearcă să se prezinte publicului ca fiind în opoziție cu PSD, a revenit la matcă și a tranzacționat o funcție esențială pentru bunul mers al democrației pentru beneficiile personale și de partid pe care le conferă funcția de vicepreședinte al ANRE obținută pentru Marian Neacșu. PSD și ALDE, alături de partenerii lor conjuncturali, au ales un politruc rămas fără slujbă la Bruxelles în dauna unui om integru, profesionist și cu anvergură morală, cum este Peter Eckstein Kovacs.Românii vor avea un Avocatul Poporului care simpatizează cu penalii și cu propaganda rusească. Vor avea, în continuare, un Avocatul Poporului care numai al poporului nu este, transmite USR pe Facebook.