România, Sibiu, Kövesi, Iohannis, Dragnea: europenii și-au îmbogățit vocabularul

In ianuarie 2019 , președintele UE Donald Tusk rostea la București un discurs memorabil, pronunțat în limba română.

Lucrurile mergeau însă nu prea bine pentru România în acel moment. Jean-Claude Juncker tocmai spusese că nu are încredere în România. Efectul a fost cel așteptat: presa europeană a prezentat președinția română ca pe un risc pentru Europa și înainte de ianuarie 2019 dar și pe parcursul președinției.

Realitatea a fost însă puțin diferită. Nu doar că echipa română de negociatori de la Bruxelles a făcut o treabă excelentă, dar și în țară afacerile de corupție s-au limpezit pe parcurs.

Singurul element neclarificat care a aruncat o pată pe obrazul tarii a fost boicotarea Codruței Kovesi care așteaptă mai departe să fie numită în funcția de procuror șef european. 

Spuneam și continui să spun că aceste președinții semestriale contează acum mult mai puțin decât înainte de 2010. Ele nu se mai află cu adevărat la cârma UE decât în privința dosarelor tehnice. 

In aceste aspecte tehnice România a excelat. Peste nouăzeci de dosare închise, parțial demarate de președinția austriacă înainte, dar dificil de dus de capăt. Echipe profesioniste de negociatori, corectitudinea, dialogul și sinceritatea au fost atuurile președinției. 

Unul după altul, dosarele au intrat în categoria „rezolvat”, președinția a avut consens în jurul mesei, nu i s-a întâmplat să constate un eșec și să fie nevoită să adopte concluzii personale –cum a fost de curând cazul Bulgariei și a multor altora înainte. 

Printre aceste dosare, deja bine cunoscute, se găsesc directiva dreptului de autor și directiva gazului au fost cele mai mediatizate prin interesul politic germano-francez. Dar au fost și multe altele, printre care lista paradisurilor fiscale, pe care se zice că România ar fi încercat s-o blocheze. 

Trebuie menționate si dosare ca cele ce țin de ecologie si progresul făcut în discuțiile privind bugetul UE 2021-2027. 

Iar România nu a avut șase luni la dispoziție, ci mai puține întrucât toate acestea au fost finalizate înainte de alegerile europene din 23-26 mai, iar pe parcurs au mai fost pauze, ca cea de la Paște, în aprilie. 

Dosarele tehnice nu sunt cunoscute de opinia publică, dar îi vor servi fără ca măcar să realizeze de unde vin și de ce au fost gândite astfel. 

In România așteptările erau mici, exista chiar teama că va fi un eșec. Iar orice glumă pe spesele președinției era bine venită, mai ales că la nivel politic ocaziile n-au lipsit. La Bruxelles, se spunea că aceasta va fi o „președinție de coșmar”.

Ce-i drept, președinția româna s-a împărțit între aplauze și gafe politice. Intre laude (de la același Juncker) și perle spuse la Bruxelles ca cea a ministrului Daea (cormoranii) sau cea a ministrului Teodorovici care explica presei, decontractat, ca el ia decizii politice pripite . 

Dar președinția română a însemnat și summitul de la Sibiu, și porțile deschise la instituțiile UE, a însemnat și o echipă excelenta de comunicare (formată numai din fete) și multă muncă. 

La sfârșitul celor șase luni –pilotate de ambasadorii Luminița Odobescu și Cosmin Boiangiu -  un moment inedit și neașteptat avea să apară. 

Predarea teoretică a ștafetei către președinția finlandeză s-a petrecut pe 30 iunie la miezul nopții, când s-a nimerit că un summit european se afla în curs. 

Membrii serviciului audiovizual al Consiliului UE, prieteni ai echipei romane de comunicare, au proiectat astfel  pe un ecran gigant în sala de presă clipul video realizat pentru predarea-primirea de președinție. Acest lucru nu se întâmplă de obicei și el a fost întâmpinat cu aplauze de ziariștii de la Bruxelles. 

Si astfel se închid șase luni, memorabile sau nu. Ele au debutat în ianuarie cu un splendid concert la Ateneul român, un discurs în limba româna a lui Donald Tusk și un concert la Bozar în Bruxelles și s-au terminat în iunie cu aplauzele unei săli de presă adormite în cursul unui summit UE lamentabil interminabil care va rămâne în memoria multora.