Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Florin Cîțu: În 15-20 de ani, nu vor mai fi bani să se plătească pensiile

Florin Citu Guvern Orban Parlament ministru Finante.png

Florin Cîțu, noul ministru al Finanțelor, nu este convins că România se poate încadra în ținta de deficit de 3% pentru acest an
Florin Cîțu, noul ministru al Finanțelor, nu este convins că România se poate încadra în ținta de deficit de 3% pentru acest an

Eugen Teodorovici nu are nici un interes să reglementeze pensiile speciale, pentru că nu vrea să-și pună în cap Curtea de Conturi, militarii, magistrații și colegii parlamentari, declară la RFI senatorul PNL Florin Cîțu. Asta după ce ministrul de Finanțe a anunțat la România TV că va propune un pachet de măsuri care va reglementa inclusiv pensiile speciale. Florin Cîțu mai spune că sistemul de pensii din România este falimentar.

Florin Cîțu nu are încredere că Eugen Teodorovici va reglementa situația pensiilor speciale: ”Nu știu cine mai crede ce spune Eugen Teodorovici de câțiva ani de zile. Țin minte, când am spus că va introduce o taxă pe sistemul bancar, a spus că mint, când am spus că va distruge sistemul administrat privat de pensii, a spus că iarăși mint și apoi a venit cu OUG 114 și așa mai departe. Deci nu cred că cineva mai crede ceea ce spune Eugen Teodorovici”.

Senatorul PNL precizează că ”în Parlament, Eugen Teodorovici a votat pentru pensii speciale la Curtea de Conturi și alte câteva sectoare, anul trecut. E distanță foarte mare de la ceea ce spune Eugen Teodorovici și ceea ce face Eugen Teodorovici. Eu nu am încredere că va veni cu aceste pachete. Doar a aruncat ceva acum, așa cum face de fiecare dată (...). Nu cred că vom vedea vreo soluție pentru pensiile speciale, pentru că nu are nici un interes, Eugen Teodorovici nu vrea să-și pună în cap Curtea de Conturi, militarii, magistrații, colegii parlamentari și așa mai departe”.

Florin Cîțu spune că ”pensiile speciale unele sunt indemnizații, unele sunt pensii de serviciu, au diferite denumiri (...). Unele dintre ele pot fi tăiate, la altele trebuie să schimbi legislația, dar vă spun că ne axăm foarte mult în discursul public acum pe pensii speciale, unde e o problemă, pentru că sunt două miliarde de euro anual, care se plătesc din pensii speciale, majoritatea pentru militari, dar problema sistemului de pensii este mult mai mare. Și fără această lege a pensiilor astăzi, sistemul de pensii din România este falimentar. În 15-20 de ani, nu vor mai fi bani să se plătească pensiile (...). Singura soluție pentru România este să reformăm din temelii sistemul, să îl trecem tot pe un sistem de contributivitate, unde să avem o mai mare parte administrată privat sau oamenii să aibă mai multe variante să investească singuri”.

Florin Cîțu, despre declarațiile lui Eugen Teodorovici privind pensiile speciale