Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Rareș Bogdan la RFI: Accept postul de prim-vicepreședinte PNL, am venit în partid pentru a rămâne

Rares Bogdan primvicepresedinte PNL.jpg

Rareș Bogdan este prim-vicepreședinte PNL
Image source: 
Facebook/Rareș Bogdan

Eurodeputatul Rareș Bogdan declară la RFI că acceptă propunerea de a deveni prim-vicepreședinte al PNL: ”Arată că partidul m-a primit cu brațele deschise, iar eu am venit în PNL pentru a rămâne și pentru a fi un bun coleg”.

Rareș Bogdan confirmă că i s-a propus postul de prim-vicepreședinte al PNL: ”Am discutat cu președintele partidului, domnul Ludovic Orban. Ieri, domnia sa a prezentat în Biroul Permanent Național, în timp ce eu eram în drum cu alți colegi spre Bruxelles această posibilitate, această propunere. I-am întrebat de ce, cu ce ocazie, de ce această onoare pentru mine și mi-au spus cu toții, în frunte cu domnia sa, că aportul meu atât în campania europarlamentară, cât și după, când practic eu nu am oprit motoarele, ci am continuat campania, considerând că un politician trebuie să fie în campanie nu doar în momentul campaniei electorale, ci și între cicluri electorale, iar acum avem cicluri electorale la șase luni de zile (...). De asemenea, am primit o recunoaștere a partidului extraordinară în țară, a electoratului care s-a regăsit foarte mult în discursul meu și domniile lor au considerat că acest lucru îmi dă o mai mare forță și internă, dar mai ales în exteriorul partidului, având și o componentă de poziție politică, eu fiind până acum un lider de opinie, iar apoi un lider al PNL, dar deloc formal. Acum voi deveni practic și formal în conducerea partidului. Nu aveam drept de vot, participam ca invitat, în calitate de șef al delegației României în PPE, participam ca invitat al președintelui, al vicepreședinților, la toate discuțiile din cadrul BEX și din cadrul BPN, dar nu aveam drept de vot”.

Întrebat dacă va accepta propunerea, liberalul a răspuns: ”Da, sigur, pentru că e onorantă și arată că PNL m-a primit cu brațele deschise, iar eu am venit în PNL pentru a rămâne și pentru a fi un bun coleg, pentru a mă implica în cele trei campanii: prezidențială, locală și parlamentară, chiar dacă locul meu la Bruxelles pentru următorii cinci ani de zile este unul cât se poate de sigur și de clar”.

Rareș Bogdan, despre postul de prim-vicepreședinte PNL