Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Boris Johnson ales liderul Partidului Conservator în Marea Britanie

Noul lider al Partidului Conservator britanic est Boris Johnson care l-a învins pe Jeremy Hunt într-un scrutin poștal al membrilor de partid. Johnson urmează să o înlocuiască miercuri pe Theresa May în funcția de prim ministru, după demisia acesteia. 

Victoria lui Johnson a fost categorică și așteptată, el fiind de mult timp favoritul majorității celor circa 160000 de membri ai Partidului Conservator. 

Johnson, fost primar al Londrei și ministru de externe, a obținut 92153 de voturi (circa 2/3), în timp ce Hunt, actualul ministru de externe, a fost votat de 46656 de membri ai Partidului Conservator, participarea fiind e 87,4%.

El urmează a prelua postul de prim ministru al Marii Britanii miercuri după ce premierul May își va înainta demisia Reginei Elisabeta a II-a, care apoi este așteptată a-l însărcina pe Johnson cu formarea noului cabinet. 

Premierul May a demisionat din funcția de lider al Partidului Conservator pe data de 7 iunie după eșecuri repetate în aprobarea în parlament a acordului privind ieșirea din Uniunea Europeană negociat cu liderii UE.

Johnson a promis că Brexit va avea loc în orice condiții, chiar și fără acord până la 31 octombrie 2019, dată până la care liderii UE au aprobat prelungirea termenului de ieșire la solicitarea premierului May în luna aprilie. 

Brexit fără acord

Dar Johnson nu va avea o misiune ușoară, dat fiind că în propriul partid aripa pro-europeană se opune unui Brexit fără acord. 

Camera Comunelor
Opoziția dorește adotarea unei propuneri legislative de interzicere a unui Brexit fără acord
Sursa imaginii: 
Sky News

Trei miniștri importanți - Phillip Hammond (finanțe), David Gauke (justiție) și Rory Stewart (dezvoltare internațională) și-au anunțat demisia în cazul alegerii lui Johnson și se așteaptă ca și alții să urmeze.

Aritmetica parlamentară în Camera Comunelor este defavorabilă lui Johnson: Partidul Conservator are la ora actuală 313 de deputați față de 318 ai opoziției cumulate și se bazează pe sprijnul celor 10 deputați ai Partidului Democrat Unionist din Irlanda de Nord.

Este suficient însă ca doar trei deputați Conservatori să voteze alături de opoziție într-o moțiune de cenzură pentru ca noul guvern să fie răsturnat. 

Johnson a avansat posibilitatea prorogării parlamentului până la 31 octombrie în caz că nu reușește renegocierea acordului Brexit, ceea ce a stârnit proteste din partea multor deputați Conservatori. 

Deși opoziția nu intenționează să depună imediat o moțiune de cenzură pentru a-i da posibilitatea lui Johnson să negocieze cu liderii UE, este foarte clar că viitorul premier va întâmpina o rezistență foarte dură la orice tentativă de a părăsi UE fără acord pe 31 octombrie.