Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Sandu, la RFI: ”Nu cred că ne putem permite anticipate în situația în care din buget lipsesc câteva miliarde”

poza_maia_sandu.jpg

Image source: 
Facebook/Guvernul R.Moldova

”Nu cred că putem să ne permitem alegeri anticipate în situația în care din buget lipsesc câteva miliarde pe care noi putem să le aducem prin reformele pe care le facem, pe care le-am promis, inclusiv partenerilor externi”. Declarația îi aparține șefei Executivului de la Chișinău, Maia Sandu și a fost făcută într-un interviu pentru RFI în contextul în care în ultima perioadă mai mulți deputați își depun mandatele sau nu se prezintă la ședințele Parlamentului.

”Faptul că pleacă deputați de la Partidul Democrat sau independenți nu afectează votul majorității din Parlament pentru Guvern. Dar va trebui să fim atenți, va trebui să comunicăm foarte mult. Dar cetățenii Republicii Moldova își doresc ca procesul de curățare a instituțiilor statului, ca procesul de reconstrucție a statului să continue. Cred că dacă suntem politicieni responsabili, așa cum spunem, trebuie să ținem cont de atitudinea și așteptările cetățenilor”, susține Maia Sandu.

Ba mai mult, spune premierul, eventuale alegeri anticipate ar conveni Partidului Democrat, aflat la guvernare până în iunie 2019. ”Anticipatele evident că ar da speranțe unor rămășițe ale regimului precedent că ar putea să revină. Asta i-ar determina să continue abuzurile și alte ilegalități”, este de părere Maia Sandu.

Blocul ACUM va avea un singur candidat la alegerile locale din toamnă

Referindu-se la alegerile locale din 20 octombrie, premierul Maia Sandu spune la RFI că Blocul ACUM va avea un candidat comun. În același timp, Maia Sandu vorbește despre un pact de neagresiune cu candidatul socialiștilor, înscris în cursa pentru scrutinul din toamnă.

”Noi, cei de la Blocul ACUM o să avem un candidat comun care o să intre în competiție cu candidatul Partidului Socialiștilor și cei ai altor partide. Nu o să avem un candidat comun cu PSRM. Fiecare are candidatul propriu. Dar în același timp, am discutat să convenim un pact de neagresiune cu candidatul socialiștilor, să avem o competiție care se referă la subiecte, la soluții pentru problemele cetățenilor din localitățile din Republica Moldova, și nu o campanie așa cum am văzut în trecut”,

Totodată, întrebată cine ar putea fi candidatul Blocului ACUM, Maia Sandu spune că încă se discută.”Sper să putem să anunțăm candidatul cât de curând”, a precizat Maia Sandu. 

Un interviu realizat de Valeria Vițu