
Politică
Kelemen Hunor o contrazice pe Viorica Dăncilă: Pe 10 august nu a fost lovitură de stat
Kelemen Hunor importuri cereale Ucraina oprite perioada limitata.png

Kelemen Hunor crede că ceea ce trebuie condamnat este agresivitatea jandarmilor pe 10 august: ”Nu mi se pare că ar fi fost urmă de tentativă de lovitură de stat anul trecut. Noi am spus și atunci că orice agresivitate, orice agresiune și mai ales orice intervenție brutală din partea forțelor de ordine trebuie respinsă, trebuie categoric respinsă. Astfel de intervenții nu ajută cu nimic. Deci nu mi s-a părut că ar fi fost o astfel de tentativă și după un an de zile, sigur, ar fi bine să știm exact ce s-a întâmplat”.
”Noi anul trecut chiar am susținut o comisie de anchetă împreună cu PNL, USR, cine a mai votat, nu a trecut, o comisie de anchetă pentru a cerceta evenimentele din 10 august, nu a trecut. Poate că era bine dacă ar fi trecut, că astăzi am fi aflat mai multe despre acele zile, acele evenimente și acea zi de 10 august”, spune liderul UDMR.
Premierul Viorica Dăncilă a declarat recent despre evenimentele din 10 august anul trecut din Piața Victoriei că atunci când se forțează intrarea în sediul Guvernului, acest lucru seamănă cu o lovitură de stat.