Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Dacian Cioloș anunță că merge la protestul diasporei

ciolos_facebook.jpg

Sursa imaginii: 
Facebook.com

Dacian Cioloș spune că trebuie reînnoite mesajele de acum un an, pentru că statul român tot nu s-a făcut bine. 

Europarlamentarul Alianței 2020 USR PLUS, Dacian Cioloș, a anunțat că va fi prezent la protestul din Piața Victoriei pentru că momentul 10 august din 2018 a contribuit "masiv" la "momentul 26 mai" de anul acesta, făcând referire la rezultatul alegerilor europarlamentare. 

Voi merge, diseară, în Piața Victoriei, pentru că momentul 10 august de anul trecut a contribuit masiv la momentul 26 mai de anul acesta, pentru că România e numai una, indiferent unde trăiesc cetățenii ei - în țară sau în străinătate, și mai ales pentru că, atunci când conducta normalității e înfundată de mizerie, ea trebuie desfundată sub presiune. Trebuie să reînnoim mesajele de acum un an. Statul român tot nu s-a făcut bine. Până vom avea ocazia de a-i trimite pe cei care ne-au adus în această situație în afara istoriei, avem astăzi datoria civică de a spune că vrem o țară a normalității, o țară pentru toți cetățenii ei, în care să ne simțim cu toții acasă, a scris, pe Facebook, liderul PLUS, Dacian Cioloș.

Președintele USR Dan Barna a transmis, tot pe Facebook, că membri USR vor fi prezenți în Piața Victoriei cu ocazia manifestării care marchează un an de la protestele din 10 august 2018. Acesta a menționat că partidul său nu va face campanie și nici nu va strânge semnături.

Am fost acolo anul trecut, ne-am luat rația de gaz și bastoane distribuită de Guvern. Membrii noștri vor fi și astăzi în Piața Victoriei, printre cetățeni, alături de ei, așa cum suntem de trei ani. Nu vom strânge semnături în piață și nu vom face acolo campanie. 10 august este de-acum despre respectul României de pretutindeni. Respect diaspora, respect România, conchide mesajul său Dan Barna.