Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Avocatul poporului atacă la CCR OUG privind Codul Administrativ

renate_weber.png

Image source: 
captura video

Iată câteva dintre prevederile controversate din codul administrativ: introducerea unor indemnizații speciale pentru aleșii locali, aprobarea proiectelor care vizează administrarea patrimoniului cu majoritate absolută, față de două treimi cât era până acum sau faptul că pot fi membri ai Guvernului și persoane condamnate penal, dar pentru care a intervenit reabilitarea.

În sesizarea către Curtea Constituțională, Avocatul poporului invocă în mare 3 motive. Primul este acela că maniera aleasă pentru soluţionarea situaţiei administraţiei publice centrale şi locale din România nu este adecvată. Mecanismul legislativ al ordonanţei de urgenţă prezintă un regim aparte, care ar trebui să fie folosit în situaţii extraordinare, urgente şi a căror reglementare nu poate fi amânată, precizează Avocatul Poporului. Situaţia care a generat adoptarea acestei ordonanţe de urgenţă este deja de notorietate şi a cunoscut anterior mai multe iniţiative legislative, ultima datează de anul trecut când Camera deputaților a respins proiectul de Lege privind Codul administrativ.

Al doilea motiv invocat este acela că se tinde la inversarea raporturilor constituţionale dintre Parlament şi Guvern. Niciodată situaţia extraordinară si urgenţa unui demers legislativ delegat nu pot fi acceptate ca o sancţiune a eşecului procesului de legiferare derulat de Parlament, subliniază instituția condusă de Renate Weber.

În fine, al treilea motiv este că ordonanța privind Codul administrativ, prin eliminarea condiției de incompatibilitate pentru ocuparea funcției de membru al Guvernului, produce consecințe prin fragilizarea statutului membrilor Executivului și a instituției în ansamblu.

Să amintim câteva dintre prevederile controversate din codul administrativ: introducerea unor indemnizații speciale pentru aleșii locali, aprobarea proiectelor care vizează administrarea patrimoniului cu majoritate absolută, față de două treimi cât era până acum sau faptul că pot fi membri ai Guvernului și persoane condamnate penal, dar pentru care a intervenit reabilitarea.