Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Marea Britanie | Regina a aprobat cererea lui Boris Johnson de suspendare a Parlamentului

steaguri_ue_uk.jpg

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii și Prințul moștenitor Charles
Regina Elisabeta a II-a a aprobat o măsură extrem de controversată
Image source: 
REUTERS/Stefan Rousseau/Pool/File Photo

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a aprobat, miercuri, cererea premierului Boris Johnson de suspendare a Parlamentului după începerea sesiunii din septembrie. Măsura a fost cerută pentru prevenirea blocării ieșirii din Uniunea Europeană pe 31 octombrie. 

"Regina a aprobat ordinul de suspendare a Parlamentului începând nu mai devreme de luni, 9 septembrie, şi nu mai târziu de joi, 12 septembrie 2019, până pe 14 octombrie 2019 (...)", se arată într-un comunicat oficial emis de Palatul Buckingham.

Boris Johnson a precizat, într-o scrisoare transmisă parlamentarilor, că i-a cerut Reginei Elisabeta a II-a să suspende Parlamentul, începând cu jumătatea lunii septembrie, până la jumătatea lunii octombrie, când, pe data de 14 octombrie va fi prezentat noul program de guvernare în tradiționalul Discurs al Tronului.

Acest lucru înseamnă că parlamentarii nu vor avea timp să voteze legi care să-l împiedice pe premier să scoată Marea Britanie din Uniunea Europeană pe 31 octombrie, chiar și fără un acord.

Boris Johnson a declarat că vrea ca Marea Britanie să părăsească UE la 31 octombrie cu un acord, dar că, în lipsa acestuia, preferă să scoată țara din Uniune fără acord decât să amâne termenul, prevăzut inițial pentru 29 martie 2019.

Speakerul Camerei Comunelor, John Bercow, deputatul care prezidează lucrările camerei inferioare a parlamentului britanic, a declarat că suspendarea este scandaloasă din punct de vedere constituțional și că reprezintă o încercare de a-i împiedica pe parlamentari să dezbată Brexit. 

"Suspendarea e inacceptabilă"

"Suspendarea Parlamentului nu este acceptabilă, nu este valabilă. Ceea ce face premierul este o deturnare a democrației noastre pentru a forța un Brexit fără acord", a declarat liderul Partidului Laburist din opoziție, Jeremy Corbyn, care a cerut o audiență imediată Reginei.

jeremy_corbyn.jpg

Jeremy Corbyn
Jeremy Corbyn se opunde suspendării parlamentului și a cerut o audiență Reginei
Image source: 
AFP/Getty

El a spus că, atunci când parlamentarii vor reveni marțea viitoare în Camera Comunelor, „primul lucru pe care îl vom face este să încercăm să adoptăm legislația pentru a preveni ceea ce face premierul", urmată de o moțiune de cenzură, "la un moment dat".

Partidul Conservator condus de premierul Johnson are o majoritate de un singur vot în Camera Comunelor și sunt destui deputați Conservatori care s-au arătat dispuși să voteze în favoarea unei moțiuni de cenzură pentru a opri un Brexit fără acord, pe care alături de opoziție îl consideră dezastruos din punct de vedere economic pentru Marea Britanie. 

O moțiune de cenzură ar duce la căderea guvernului, dar nu neapărat la alegeri parlamentare anticipate, așa cum dorește Corbyn, dacă un un alt prim ministru obține o majoritate în Camera Comunelor. 

Ar mai exista o altă opțiune, cea a contestării în justiție a suspendării parlamentului, o posibilitate menționată între alții de fostul prim ministru Conservator, Sir John Major. 

Deși decizia Reginei nu poate fi contestată, unii experți consideră că sfaturile primite de suverană, care acționează numai la solitictările miniștrilor săi, ar putea fi contestate în justiție, dat fiind că aceasta este prima suspendare a parlamentului în acest mod de foarte mult timp. 

Cert este că timpul trece și în absența unei cereri către liderii UE a termenului Brexit stabilit pe 31 octombrie perspectiva unei ieșiri din UE fără acord devine tot mai realistă.