Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Peste 20 000 de refugiați sirieni expulzați din Istanbul

sirieni.jpeg

Magazin sirian în Istanbul
Sursa imaginii: 
Reuters/Kemal Aslan

Aproape 21 000 de refugiați sirieni neînregistrați au fost expulzați din Istanbul de la mijlocul lunii iulie până în prezent, după ce autoritățile turce le dăduseră un ultimatum să părăsească orașul, a anunțat biroul guvernatorului de Istanbul citat de infomigrants.net. Alți 300 000 de sirieni aflați în metropola turcă așteaptă aceeași soartă.

Refugiații sirieni beneficiază de protecție temporară în Turcia, cu condiția să rămână în provinciile unde sosirea lor a fost înregistrată, dar foarte mulți au venit la Istanbul, unde oportunitățile de a găsi un loc de muncă sunt mai mari.

Resentimentele împotriva sirienilor au sporit în ultima perioadă, odată cu agravarea crizei economice, pe care mulți turci o pun pe seama refugiaților și a migranților ilegal, care le iau locurile de muncă și le supraaglomerează sistemul de sănătate și educație. În ultimele luni au avut loc mai multe ciocniri între localnici și migranți, precum și mai multe proteste de stradă.

Peste 500 000 de sirieni sunt înregistrați la Istanbul, iar alți 300 000 se află în oraș deși sunt înregistrați în alte provincii. Aceștia din urmă au fost somați să părăsească orașul până la 30 octombrie. Excepție fac elevii de școală și familiile lor, orfanii, studenții și angajatorii, a precizat biroul guvernatorului.

Turcia găzduiește în acest moment cca 4 milioane de refugiați și este cea mai mare țară gazdă din lume din acest punct de vedere. Din aceștia nu mai puțin de 3,6 milioane sunt sirieni.

 

Expulzări forțate și în Liban

Organizația  Amnesty International a anunțat că autoritățile din Liban au deportat aproape 2500 de refugiați sirieni în țara lor de origine în ultimele 3 luni. Expulzările fac parte dintr-un plan guvernamental de expulzare a toturor migranților care au intrat ilegal în țară din aprilie a.c până în prezent

Potrivit datelor guvernamentale, Libanul, cu o populație de cca 4,5 milioane de oameni, găzduiește cca 1,5 milioane de refugiați sirieni.

În luna iulie forțele de ordine din Liban au distrus 20 de adăposturi ale refugiaților, sub motivul că acestea nu respectă normele de construcție. În același timp Ministerul muncii libanez a început să ia măsuri împotriva companiilor care angajează refugiați sirieni fără acte.