Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Iohannis: PSD-ului îi este teamă să meargă în Parlament

Președintele Klaus Iohannis a vorbit, astăzi, la Adunarea Regională a organizațiilor PNL din Sud-Est, despre ultimele propuneri la ministere pe care le-a respins, spunând că social-democrații nu au învățat nimic. „Am fost nevoit nu o dată, nu de două ori, de trei ori să refuz remanierea cerută cu obrăznicie”, a declarat Klaus Iohannis.

„Vedeți foarte bine că se iau la PSD noi decizii pe care trebuie să le blochez, pentru că România riscă să fie distrusă de PSD. În toți acești ani am reușit să oprim foarte multe erori, dar PSD nu a învățat nimic. Ați urmărit cu siguranță ultimele etape de așa-numite remanieri. PSD a pierdut majoritatea în Parlament, dar îi este frică să meargă în Parlament să își ia votul de validare și atunci am fost nevoit nu o dată, nu de două ori, de trei ori să refuz remanierea cerută cu obrăznicie. România nu va putea niciodată să progreseze așa, în acest stil PSD-ist, însă există oameni pregătiți care pot să conducă onest, cu responsabilitate și pe mulți dintre ei îi văd astăzi în această sală”, a pus șeful statului.

Klaus Iohannis a adus în discuție și alegerile prezidențiale. Iohannis a spus că lupta nu va fi ușoară, dar el crede în liberali, în puterea și capacitatea lor de a-i convinge pe români și să le dea votul lor de încredere