Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Brexit, Boris Johnson schimbă tonul: ”Un acord e încă posibil”

boris_johnson.jpg

Image source: 
REUTERS/Simon Dawson via rfi.fr

Schimbare de ton din partea lui Boris Johnson. După ce nu demult declara că ”mai bine mor într-un șanț decât să mai cer o amânare”, duminică premierul britanic a declarat că următoarele zile vor fi esenţiale pentru asigurarea unui acord pentru Brexit şi că o înţelegere cu Uniunea Europeană este încă posibilă, relatează site-ul agenţiei Reuters, preluată de Mediafax.

"Dacă putem face suficient progres în următoarele zile, intenţionez să merg la un summit esenţial pe 17 octombrie şi să finalizez un acord care va proteja interesele afacerilor şi cetăţenilor din partea ambelor state de la frontierea irlandeză", a afirmat, pe un ton mai optimist, Johnson.

"Sunt de părere că putem reuşi şi cred că un astfel de acord este în interesul, nu doar al nostru, ci şi al prietenilor noştri europeni", a adăugat acesta.

Boris Johnson urmează să aibă o întâlnire cu Jean-Claude Juncker, preşedintele în funcţie al Comisiei Europene, în cadrul căreia cei doi oficiali vor discuta şi despre ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Actualul premier al Marii Britanii, Boris Johnson, a adoptat până acum o abordare dură faţă de Uniunea Europeană, respingând Acordul Brexit elaborat de fostul Cabinet Theresa May cu Bruxellesul şi afirmând că Marea Britanie se va retrage din Blocul comunitar pe 31 octombrie 2019 cu sau fără un nou tratat.