Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Senat: Pensiile speciale vor fi impozitate

senat_pensii_speciale_impozitate.jpg

Proiectul privind impozitarea pensiilor speciale, adoptat de Senat. Urmează votul din Camera Deputaților (Foto: RFI/Cosmin Ruscior)
Proiectul privind impozitarea pensiilor speciale, adoptat de Senat. Urmează votul din Camera Deputaților (Foto: RFI/Cosmin Ruscior)

Senatul a aprobat miercuri proiectul ministrului de Finanțe, Eugen Teodorovici, privind impozitarea pensiilor speciale. Astfel, pensiile între 7.000 și 10.000 de lei vor fi impozitate cu 30% din sumă. Documentul a fost aprobat cu 76 de voturi pentru și 16 abțineri.

Senatorul PNL Florin Cîțu spune că proiectul privind impozitarea pensiilor speciale arată ipocrizia lui Eugen Teodorovici, în condițiile în care pensiile parlamentarilor nu sunt incluse: ”A venit cu un proiect de lege care merge în direcția pe care noi am propus-o de ani de zile, dar nu merge până la capăt, pentru că vine cu populism. Noi spunem că pensiile speciale trebuie să dispară. Media acestor pensii speciale este cam peste 10.000 lei, în timp ce cei care plătesc contribuții au pensie medie de 1.000 lei. Pensiile parlamentarilor nu sunt incluse. Ca să vedeți cât de ipocrit e inițiatorul. Face pentru pensiile special, dar pe el nu se include (...). PNL s-a abținut, pentru că acesta este un proiect făcut de un inițiator care nu vrea să își impoziteze propria pensie. Până când nu veți învăța să nu vă mai excludeți din proiectele de legi, nu vom susține aceste legi”.

Senatorul UDMR Tánczos Barna declară că formațiunea sa va susține proiectul, însă va propune la Camera Deputaților un amendament cu privire la excluderea pragului de 7.000 de lei: ”Nu poate fi exceptată nici o categorie de la această regulă, nici măcar foștii președinți de stat. Pragul de 7.000 de lei oferă o marjă de netaxare în cazul unor persoane care beneficiază de pensii speciale, altele în afară de contributivitate, astfel că alte categorii nu vor fi taxate. Toți cei care au marjă de contributivitate vor plăti 10%. Altele în afară de contributivitate vor fi scutite. Normal ar fi să eliminăm pragul sau să reducem la pragul de 2.000 de lei. Ar fi trebuit să taxăm toate pensile, la militari, la Curtea de Conturi”.

Parlamentarul USR Edward Dircă spune că reprezentanții PSD au realizat acest proiect, însă fără să aplice impozitarea pensiilor și în cazul lor: ”USR va vota acest proiect de lege, chiar dacă vine din partea PSD. Știm că această inițiativă nu aparține lui Orlando Teodorovici, ci a fost furată de la minister, pentru că au apărut aceste informații în spațiul public și au apărut în dezbaterea noastră, în Parlament. Vreau să remarc ipocrizia de care PSD dă dovadă, pentru că astăzi dorește tăierea pensiilor locale, iar pe de altă parte, prin Ordonanța 57, introduce pensiile speciale pentru aleșii locali”.

Propunerea legislativă prevede impozitarea pensiilor între 7.000 și 10.000 de lei cu 30% din sumă. De asemenea, proiectul prevede și taxarea pensiilor mai mari de 10.000 de lei cu 50% din sumă.

Ultimul cuvânt în acest caz îl va avea Camera Deputaților.