Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Dăncilă: Nu susținem un mandat pentru Kovesi

kovesi1.jpg

Image source: 
Facebook

Liderul PSD Viorica Dăncilă a declarat că PSD nu susține un mandat pentru Laura Codruța Kovesi în funcția de procuror European. Atunci ”când există suspiciuni”, trebuie mai întâi să se lămurească situația, a spus Dăncilă, cu referire la  dosarul deschis de Secția Specială pe numele fostului procuror-șef al DNA.

”Nu susținem un mandat pentru Kovesi, nu susținem pentru că mi se pare o abordare firească, când există suspiciuni asupra oricărui om indiferent pentru postul pentru care candidează, trebuie mai întâi să se lămurească situația”, a spus Viorica Dăncilă. Aceasta a adăugat că  mâine, când Consiliul Uniunii Europene va da un nou vot pentru șefia Parchetului European,  Luminița Odobescu, ambasadorul României la Uniunea Europeană,  va vota împotrivă.

Ambasadorii statelor membre UE, reuniți în formatul COREPER, vor discuta joi dimineață la Bruxelles candidatura Laurei Codruța Kovesi pentru șefia Parchetului European și e posibil să existe și un vot final. În competiție a rămas și candidatul francez, Jean-Francois Bohnert, însă Franța a anunțat că o susține pe Laura Codruța Kovesi.