Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Monica Macovei: Victoria lui Kovesi se datorează eforturilor ei, nu este un succes politic

Cristian Ghinea Kovesi procuror sef european Dragnea Dancila.jpg

Laura Codruța Kovesi va fi procuror-șef european
Laura Codruța Kovesi va fi procuror-șef european

Desemnarea Laurei Codruța Kovesi la conducerea Parchetului European de către ambasadorii statelor membre UE este în primul rând o victorie personală a fostei șefe a DNA. O spune la RFI fostul ministru al Justiției Monica Macovei, membră a Parlamentului European în legislatura trecută. Ea precizează că factorii de sprijin nu au fost politicienii.

Monica Macovei crede că nu putem vorbi despre o victorie politică în cazul desemnării Laurei Codruța Kovesi la conducerea Parchetului European: ”Este cea mai mare funcție pe care România o are în Uniunea Europeană și nu se datorează unei negocieri a Guvernului României sau a Guvernelor României, ci eforturilor unui singur om care s-a dus singur, a avut câteva interviuri cu acea comisie apolitică ce a pus-o apoi numărul unu dintre candidați, spunând că aceasta este ordinea noastră de priorități. Deci un singur om a făcut acest lucru”.

”Pe lângă asta, cred că din acel moment a simțit susținerea poporului român sau unei părți a poporului român, partea progresistă să-i spunem și a colegilor ei. Deci cam aceștia sunt factorii de sprijin, nu politicienii”, spune fostul europarlamentar.