Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Tomac: Traian Băsescu trebuie să rămână în istorie drept președintele care a condamnat comunismul

tomac_traian_basescu_istorie_comunism.jpg

Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea, a stabilit Curtea de Apel București (Sursa foto: Facebook/Traian Băsescu)
Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea, a stabilit Curtea de Apel București (Sursa foto: Facebook/Traian Băsescu)

Liderul PMP, Eugen Tomac, comentează la RFI verdictul Curții de Apel București, care a stabilit că fostul șef al statului Traian Băsescu, președinte onorific și fondator al Partidului Mișcarea Populară, a colaborat cu Securitatea, decizia nefiind definitivă.

Eugen Tomac spune că are unele semne de întrebare legate de verdictul instanței în privința relației dintre Traian Băsescu și Securitate: ”Eu aș fi foarte sincer și direct. Până în prezent, nu m-am pronunțat pe această chestiune, însă mi se pare totuși prea mult, mi se pare o situație în care statul se întoarce împotriva lui însuși, pentru că vorbim de președintele României, care a condamnat comunismul, care a deschis arhivele Securității, care a fost verificat de foarte multe ori înainte de a fi numit sau ales în diferite funcții publice”.

”Dacă până în prezent nu au existat asemenea chestiuni, pe care să le constate statul și le găsim acum deloc din punctul meu de vedere aproape întâmplător faptul că dosarul a apărut în plină campanie electorală în alegerile europarlamentare în care președintele deschidea lista partidului nostru și sigur că verdictul vine exact acum, în plină fierbere electorală, în alegerile prezidențiale”, spune liderul PMP.

El crede că ”Traian Băsescu rămâne și trebuie să rămână în istorie drept președintele care a condamnat comunismul, care a desecretizat arhivele Securității”.

Eugen Tomac, despre Traian Băsescu