Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Dan Dungaciu: Situația delicată din Hong Kong nu e dorită de nimeni, dar nimeni nu are soluții

noi_violente_hong_kong.jpg

Forțele de ordine din Hong Kong pun la pământ un protestatar (Foto: Reuters/Tyrone Siu)
Forțele de ordine din Hong Kong pun la pământ un protestatar (Foto: Reuters/Tyrone Siu)

În ziua în care China a celebrat cu mare fast 70 de ani de comunism, protestele din Hong Kong au fost marcate marți de violențe extreme. Un bărbat, despre care presa chineză a scris că este minor, a fost împușcat în piept de către forțele de ordine ieșite în stradă în fața miilor de manifestanți pro-democrație.

Este pentru prima dată de la începutul protestelor izbucnite în iunie când un demonstrant este împușcat cu muniție de război, a titrat The Associated Press, care informează că cel puțin 14 persoane au fost rănite în confruntările dintre manifestanți și Poliție.

The Guardian a scris la rândul său că străzile Hong Kong-ului s-au transformat din nou în adevărate câmpuri de bătălie, cu drumuri blocate de baricade și mai multe incendii izbucnite la sediile instituțiilor pro-Beijing.

”Este o situație pe care nu o dorește nimeni, dar nimeni nu are soluții”, comentează, la RFI, analistul de politică externă Dan Dungaciu. Directorul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române mai afirmă că regimul de la Beijing ”nu își dorește o escaladare a situației sau o intervenție în forță pe modelul celei din urmă cu 30 de ani”.

Dan Dungaciu subliniază că ”avem de a face cu un tip de conflict care nu poate fi soluționat rapid. Singura soluție e gestionarea într-un fel sau altul a situației. Cred că se va încerca o calmare și o evitare a violențelor majore care ar duce în final la o spirală a violenței și la apariția unui alt tip de intervenție din partea Chinei”.

Oricum, ”prin parada ostentativă de azi, ziuă în care a celebrat 70 de ani de comunism, China le-a transmis limpede occidentalilor, pentru prima dată, că este o mare putere”.

Ascultă interviul:

Dan Dungaciu, despre violențele din Hong Kong