Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Moţiunea de cenzură: Citirea în plen astăzi, votul final sâmbătă

parlament.jpg

Motiunea de cenzura, citita joi, votata peste o saptamana
Motiunea de cenzura, citita joi, votata peste o saptamana
Image source: 
Facebook

Birourile Permanente Reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au decis ca moţiunea de cenzură depusă de PNL pentru demiterea guvernului să fie citită miercuri, în plenul reunit, începând cu ora 15:00, iar votul să fie dat sâmbătă, la ora 11:00, relatează Mediafax.

Opoziţia a depus moţiunea de cenzură marţi, la Parlament, printre semnatari figurând și parlamentari din PSD. Printre aceştia se numără fostul deputat PSD Mihăiţă Găină, fostul senator PSD Emanoil Savin, deputatul PSD Marius Bota şi senatorul afiliat PSD Ioan Talpoş, potrivit documentului depus la conducerea Legislativului, potrivit sursei citate.

„Dacă e o urgenţă pentru a debarca acest guvern putem veni şi sâmbătă. Regulamentar se vine la trei zile de la prezentare. Regulamentar vine data de sâmbătă. Înţeleg că este o urgenţă să fie debarcat acest guvern. Pentru noi este o urgenţă să arătăm că aceşti 237 care au semnat nu vor vota”, a afirmat deputatul PSD Florin Iordache, la finalul şedinţei BPR.