
Politică
Eurocronica: ”Ajutoare” pentru Parchetul European
criminal.jpg

Dar ce este, mai exact, un avertizor de integritate?
Ei bine, este o persoană care aduce la cunoștința publicului sau autorităților activități imorale sau ilegale petrecute într-o instituție publică, o organizație de drept public sau privat, ori o companie.
Informațiile pot viza încălcarea legilor, a regulilor sau regulamentelor interne, o amenințare a interesului public sau a securității publice, precum și frauda sau alte forme de corupție.
Pentru că scot la iveală ceea ce mulți ar vrea să acopere, avertizorii de integritate nu au, în general, o viață prea ușoară. Ei se confruntă adesea cu represalii, se pot confrunta cu acțiuni în justiție, li se pot face plângeri penale, își pot pierde locul de muncă.
Cum ar fi cazul Antoine Deltour, un auditor financiar de la o importantă companie de specialitate, care a transmis împreună cu un fost coleg documentele din spatele dezvăluirilor „LuxLeaks” privind optimizările fiscale. La fel, scandaluri privind Panama Papers, Diselgate sau Cambridge Analytica n-ar fi fost posibile dacă oameni curajoși din interior nu și-ar fi luat riscul de a da în vileag lucrurile necurate.
Directiva dorește acum să le asigure o protecție suplimentară celor care, în mod justificat, denunță, public sau pe cale ierarhică, încălcări ale dreptului european.
În prezent, după cum ne spune Comisia Europeană - inițiatoarea Directivei - protecția acordată avertizorilor de integritate în UE este inegală.
Numai 10 state membre ale UE asigură, în momentul de față, o protecție deplină pentru avertizori. În rest, protecția este parțială și mulți angajați ar fi în mare pericol dacă s-ar gândi să dea în vileag ilegalități sau fapte imorale petrecute în organizațiile din care fac parte.
Astfel că, de acum, avertizorii de integritate vor fi protejați la nivel european împotriva concedierilor, a retrogradărilor în funcție și a altor forme de represalii. Directiva va impune, de asemenea, autorităților naționale să informeze în mod corespunzător cetățenii și să formeze funcționarii publici cu privire la modul de tratare a avertizorilor.
De pildă, toate societățile cu peste 50 de angajați sau cu o cifră de afaceri anuală de peste 10 milioane EUR vor fi obligate să prevadă o procedură internă de tratare a rapoartelor înaintate de avertizorii de integritate. Noul act legislativ se va aplica, de asemenea, tuturor instituțiilor administrației de stat și regionale, precum și tuturor administrațiilor municipalităților cu peste 10 000 de locuitori, ne informează Comisia.
Toate formele de represalii la adresa avertizorilor sunt interzise și ar trebui să fie sancționate. Mai mult, avertizorii vor beneficia de protecție inclusiv în cadrul procedurilor judiciare, în special prin exonerarea de răspundere pentru dezvăluirea informațiilor.
După ce Parlamentul a votat în această primăvară, cu largă majoritate, actul normativ propus de Comisie privind protecția avertizorilor, acum statele membre vor fi obligate să adopte legislația necesară până în 2021.
Și iată cum, pe lângă Parchetul European, Uniunea Europeană se dotează și cu un alt instrument esențial în lupta împotriva fraudelor și a corupției și, în cele din urmă, pentru protejarea interesului cetățenilor europeni.
Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România
Toate Eurocronicile lui Ovidiu Nahoi: http://www.rfi.ro/tag/eurocronica