Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Brexit: "Acord imposibil" după o convorbire Boris Johnson - Merkel

johnson_merkel.jpg

Boris Johnson și Angela Merkel
Convorbirea dintre Boris Johnson și Angela Merkel nu a dus la niciun compromis
Image source: 
PA

Un acord între Marea Britanie și Uniunea Europeană privind Brexit este "în esență imposibil" a declarat o sursă de la cabinetul prim ministrului Boris Johnson, citată de BBC, după o convorbire a acestuia cu cancelara Germaniei, Angela Merkel. 

Potrivit sursei citate cancelara Merkel ar fi respins propunerile premierului Johnson în legătură cu regimul frontierei dintre Republica Irlanda și Irlanda de Nord după Brexit, spunând că provincia britanică ar trebui să rămână într-o uniune vamală cu UE.

"Negocierile de la Bruxelles între cele două părți sunt pe punctul de a se prăbuși, deși Marea Britanie a cedat foarte mult", a adăugat aceeași sursă.

O oficialitate britanică, citată de BBC, a spus că UE nu a cedat "un centimetru", iar surse apropiate premierului Johnson afirmă că planul britanic este singurul propus spre negociere.

Luni seara revista Spectator a publicat un articol în care se afirmă că dacă "acordul moare în următoarele zile, el nu va fi resuscitat" și că premierul Johnson va recurge la tot felul de stratageme pentru a evita o amânare a datei Brexit pe 31 octombrie. 

Premierul Johnson a spus în repetate rânduri că Marea Britanie va ieși din UE la acea dată cu sau fără acord, însă parlamentul a adoptat o lege prin care îl obligă pe premier să solicite o amânare a acestei date dacă până pe 19 octombrie nu se reușește negocierea unui nou acord cu UE.

La ora actuală opoziția a introdus o acțiune într-o curte din Scoția care să clarifice dacă și cum poate fi obligat premierul Johnson să ceară o astfel de amânare.

Ascultați relatarea corespondentli RFI la Londra Petru CLEJ