Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Programul „O familie, o casă”, accesibil și persoanelor cu dizabilități

casa.jpg

Image source: 
pixabay.com

Programul „O familie, o casă” , cel care a înlocuit „Prima Casă”, a fost modificat, astăzi, în Comisia de Buget-Finanțe a Camerei Deputaților. Modificările aduse  vizează nu doar modificarea condițiilor în care vor fi acordate creditele, ci și categoriile de beneficiari care le vor putea accesa. Proiectul urmează să intre la vot în plenul Camerei Deputaților, for decizional în acest caz.

Conform unor amendamente propuse la proiectul Guvernului, persoanele din categoriile vulnerabile vor putea accesa creditele pentru achiziționarea sau extinderea locuinței și vor beneficia de condițiile necesare astfel încât să fie asigurat principiul egalității de șanse.

Schimbarea principală face referire la extinderea termenului de „venit eligibil”. “Până în acest moment, persoanele cu dizabilități nu aveau aces la acest program, deoarece indemnizațiile lor nu erau considerate venituri eligibile. Amendamentele depuse prevăd luarea în considerare a tuturor formelor de suport primite din partea statului, conform reglementărilor privind asistența socială.  Astfel, persoanele din aceste categorii vor avea acces la soluții de creditare pentru achiziționarea primei locuințe, în condițiile de care se bucură și ceilalți români”, explică la RFI, deputata independentă, Oana Bîzgan, cea care a propus amendamentele la proiectul Guvernului. 
„Măsura vine în completarea altor două inițiative legislative pe care le-am depus în Parlament ce fac referire la îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu dizabilități și urmează să se aplice tuturor persoanelor din grupurile vulnerabile, inclusiv tinerilor care părăsesc sistemul de protecție, persoanelor cu venituri reduse sau altor grupuri de persoane, așa cum prevede legislația în vigoare. Mi-am propus în acest mandat să fac tot ce îmi stă în putere astfel încât persoanele cu dizabilități sau alte persoane din categorii vulnerabile să se bucure, cu adevărat, de egalitate de șanse”, mai spune Oana Bîzgan. Potrivit acesteia, conform datelor din primele șase luni ale acestui an, România are 826.197 de persoane cu dizabilități, iar peste 50% sunt tineri și adulți (18-64 ani). 

Pentru ca acest proces să vină în sprijinul real al persoanelor din categorii vulnerabile, modificările depuse propun o reducere de două puncte procentuale din rata dobânzii creditului acordat, precum și garantarea în proporție de maximum 100% pentru creditele ipotecare obținute de aceste persoane în cadrul programului. 

Pe 18 septembrie, Senatul a adoptat, în calitate de prim for legislativ sesizat, proiectul de lege.

Proiectul propune:

• Modificarea titulaturii Programului „Prima casă” în programul "O familie, o casă".

• Introducerea pragului de venit pentru beneficiarii Programului pentru familiile cu unul sau mai mulți copii, la data solicitării creditului garantat veniturile nete lunare ale familiei nu pot depăși valoarea de 7.000 lei.

• Mandatarea pe lângă Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și a Fondului Român de Contragarantare în vederea emiterii de garanții în numele şi în contul statului, în favoarea băncilor care acordă credite persoanelor fizice pentru achiziția unei locuințe în cadrul Programului.

• Menținerea avansului minim de 5% din prețul de achiziție al locuinței. Prețul de achiziție a locuinței este de maximum 70.000 EUR echivalent lei la cursul BNR valabil la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, iar valoarea finanțării garantate este de maximum 66.500 EUR echivalent lei.

• Acordarea următoarelor subvenții de dobândă:
reducerea cu 0,5 puncte procentuale a ratei dobânzii creditului garantat pe toată durata Programului pentru familiile cu un singur copil.
reducerea cu 1 punct procentual a ratei dobânzii creditului garantat pentru familiile cu doi sau mai mulți copii.

• Refinanțarea creditelor obținute în cadrul Programului, prin alte instrumente de finanțare, cu excepția altor credite acordate in cadrul Programului.

Proiectul va fi inclus pe ordinea de zi de săptămâna viitoare a plenului Camerei Deputaților, care este cameră decizională în acest caz.

 

Deputata independentă Oana Bîzgan, în dialog cu Mirela Dădăcuș