Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Mandatul primarului de Chișinău, validat după mai bine de un an. Năstase: ”Am învins pentru că am luptat”

poza_nastase.jpg

Image source: 
Facebook/Andrei Năstase

Surprize în plină campanie pentru candidatul blocului ACUM, Andrei Năstase, la alegerile locale. După mai bine de un an, Curtea de Apel Chișinău îi face dreptate primarului ales în 2018 și validează mandatul acestuia. Astfel, magistrații au casat, marți, hotărârea Judecătoriei Chișinău din 19 Iulie prin care au fost invalidate rezultatele scrutinului din 3 iunie 2018 și au confirmat, printr-o nouă decizie, legalitatea alegerilor din vara anului trecut. Decizia Curții de Apel poate fi contestată la Curtea Supremă de Justiție.

La scurt timp după hotărârile magistraților Curții de Apel Chișinău, Andrei Năstase, primarul ales la 3 iunie 2018, candidat la alegerile locale din 20 octombrie din partea Blocului ACUM, a venit cu o reacție. ”Astfel am reușit. Pentru că am crezut. Am învins pentru că am luptat și vom răzbate mai departe pentru că vom rămâne uniți. Vouă, celor care ați dus în spate, în toți acești ani, lupta poporului nostru pentru dreptul la libertate și viață normală, pentru dreptul la cuvânt, muncă și demnitate, vouă vă cer să nu vă opriți pe drumul nostru către asumarea definitivă a conștiinței naționale”.

Andrei Năstase: ”Vă cer să nu renuntați, să luptați și mai mult”

”Tot vouă, celor care știți la fel de bine ca și mine cât de greu a fost și cât de greu va fi, vă cer să nu renuntați, să luptați și mai mult, să strigați și mai tare și să votați și mai mulți pentru dreptul la liniștea și viitorul pruncilor noștri.Vă spun doar că fără voi și fără Moldova noastră, atât de dragă nouă, tuturor, eu aș fi fost nimic. Mă închin în fața voastră și vă spun că sunt tare mândru că sunt de-al vostru”, afirmă Năstase.

Totodată, candidatul Blocului ACUM a îndemnat alegătorii să iasă la vot, la 20 octombrie.

”Acum este momentul și toată lumea știe că dincolo de acest moment ne poate aștepta un nou început sau decepția totală. Nu-i lăsați pe alții să vă fure din nou ceea ce ați căpătat cinstit și cu multă suferință. Ne va fi ușor să continuăm în fiecare zi, puțin câte puțin, dar fără teama că vom putea pierde vreodată ceea ce deja ni se arată a fi atât de aproape. Victoria definitivă”.

Hotărârea magistraților Curții de Apel Chișinău prin care au validat rezultatele alegerilor locale din 3 iunie 2018, poate fi contestată, timp de o zi, la Curtea Supremă de Justiție.

Consilier juridic: ”Casarea hotărârii judecătorești peste un an și jumătate, ridicolă. Andrei Năstase poate fi primar general câteva ore”

Solicitat de RFI să comenteze decizia Curții de Apel Chișinău legată de validarea întârziată a mandatului primarului Andrei Năstase, consilierul juridic al Centrului de Resurse Juridice din Moldova, Ion Guzun a declarat că ”se pare că justiția întârziată este din ce în ce mai comună mai multor situații politizate”.

”Casarea hotărârii judecătorești peste un an și jumătate, prin care au fost invalidate rezultatelor alegerilor locale corecte din municipiul Chișinău este pur si simplu ridicolă. În prezent, Andrei Năstase poate fi primar general câteva ore, deoarece la o zi diferență dlui trebuie să degreveze din funcția de primar general. Deoarece este publicat doar dispozitivul hotărârii, nu sunt clare circumstanțele care au determinat Curtea de Apel să desființeze ceea ce a stat la baza invalidării rezultatelor alegerilor din mun. Chișinău. Mai mult, în 2018, CSJ a respins cererea avocaților dlui Năstase de a revizui hotărârile privind invalidarea rezultatelor alegerilor locale din 2018, respectiv, de neconfirmare a dlui Năstase în calitate de primar general al mun. Chișinău”, declară consilierul juridic, Ion Guzun.

Totodată, membrii Comisiei Electorale Centrale susțin că decizia magistraților nu poate avea nici un impact asupra alegerilor locale din 20 octombrie.

Membrul CEC, Maxim Lebedinschi a declarat că prin decizia luată de magistrați, Andrei Năstase poate exercita funcția de primar general până la validarea noului primar al municipiului, care va fi ales în urma alegerilor din 20 octombrie.„Dacă domnul Năstase va decide în continuare să candideze la funcția de primar al capitalei, dumnealui urmează să se suspende din funcția de primar. Totodată, în termen de 30 de zile, domnul Năstase trebuie să decidă dacă rămâne în funcția de primar general sau cea de ministru al afacerilor interne”, a declarat Maxim Lebedinschi, citat de Ziarul de Gardă.

După scrutinul din iunie 2018, Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a menținut hotărârea Curții de Apel Chișinău prin care au fost declarate nule alegerile locale, astfel fiind invalidat mandatul primarului ales, Andrei Năstase. Decizia a fost definitivă. Imediat după pronunțarea hotărârii, liderul Platformei Demnitate și Adevăr a declarat că democrația în R.Moldova nu mai are vreo șansă.  

Corespondentul RFI, Valeria Vițu despre validarea mandatului primarului de Chișinău