Eurocronica: Geoană, Kovesi, Cioloș, poziții de influență pentru România

Este cea mai înaltă poziție ocupată de un român în ierarhia Alianței Nord-Atlantice. Anterior, cea mai importantă poziție fusese cea de asistent al secretarului general al NATO pentru provocări de securitate emergente, deținută de ambasadorul Sorin Ducaru.

Până în prezent, poziția de secretar general adjunct al NATO a fost ocupată de reprezentanți din Olanda, Italia, Turcia, Canada și Statele Unite.

Astfel că vorbim nu doar despre o premieră în dreptul României, ci și  pentru întreaga regiune a Europei Centrale și de Est. Mesajul este evident: Alianța Nord-Atlantică este conștientă de amploarea provocărilor din vecinătatea răsăriteană.

Iar România, alături de Polonia și Statele Baltice a fost, de-a lungul timpului, preocupată în a atrage atenția partenerilor asupra pericolelor.

Amenințarea este de o natură nouă. Aceasta nu mai constă în primul rând în  provocări directe de ordin militar, deși nici acestea nu trebuie ignorate – ne aflăm, de fapt, în plină cursă a înarmărilor.

Dar există amenințări de o natură cu totul nouă și extrem de sofisticate, ținând de așa-numitul război hibrid.

Recent, presa americană a dezvăluit existența unei unități în cadrul serviciilor ruse însărcinate cu destabilizarea Occidentului. Astfel de acțiuni puteau părea, până acum, cazuri disparate – de la încercarea de lovitură de stat în Muntenegru, menită să blocheze calea republicii spre NATO și Uniunea Europeană la uciderea unui negustor de arme bulgar sau la cazul Skrypal. Odată cu recentele dezvăluiri, toate acestea se înscriu, de fapt, într-o logică a agresiunii.

Problema este că responsabilitatea e greu de atribuit, iar măsurile directe de retorsiune, greu de luat. Deși există evidențe sau indicii cât se poate de clare, acestea pot fi foarte ușor respinse sau relativizate de partea cealaltă, în cazul unei crime sau a unui atac cibernetic, de exemplu.

Și apoi, cum să răspunzi unui asemenea tip de agresiune? Până unde ar putea merge aliații?

O altă provocare pentru NATO este de natură internă – unele state sunt reticente în a-și crește contribuțiile pentru apărare. Statele Unite sunt, pe de altă parte, foarte insistente în a le cere aliaților să cheltuiască mai mult. În fine, entuziasmul pentru a sări în apărarea unui aliat, în cazul unei agresiuni, e diferit de la o țară la alta.

Toate acestea indică dificultatea misiunii care stă în fața lui Mircea Geoană, în calitate de secretar general adjunct.

Să remarcăm apoi că, alături de Mircea Geoană la NATO, România o mai are pe Laura Codruța Kovesi la șefia Parchetului European și, de asemenea, Dacian Cioloș este președinte al grupului Renew Europe din Parlamentul European.

Și nu este vorba aici doar despre prestigiu, deși nici acesta nu e lipsit de importanță. Dar mai presus de toate, sunt poziții care pot contribui la creșterea influenței României în Europa și în lume.

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

Toate Eurocronicile lui Ovidiu Nahoi: http://www.rfi.ro/tag/eurocronica