De ce se înfundă UE într-un eșec al dialogului cu Macedonia de Nord și Albania?

Extinderea UE nu mai este la ordinea zilei europene de peste cinci ani, de altfel Comisia Juncker nici nu deține un portofoliu dedicat procesului. Un astfel de portofoliu este prevăzut însă în Comisa von der Leyen care nu se știe când și dacă va exista. 

Franța crede că atât procesul de extindere, cât și funcționarea viitoare a UE în 27 de membrii trebuie reformate. 

Este ce a spus Emmanuel Macron acum la Bruxelles, o voce discordantă în corul european care ar fi fost de acord cu deschiderea negocierilor cu Skopje și Tirana. 

Donald Tusk și-a exprimat regretul profund, Jean-Claude Juncker a vorbit despre „gravă eroare istorică”, liderii UE au regretat și ei blocajul – Macedonia de Nord și Albania vor mai aștepta până la summitul de la Zagreb în 2020. 

Franța nu este de altfel singura care și-a exprimat aceste dubii , întrucât Olanda și Danemarca au avut reticentele lor privind Albania, dar este singura care a blocat aspirațiile Macedoniei de Nord.

Franța a surprins însă pe plan european întrucât lucrurile mergeau foarte bine pâna în 16 octombrie când această poziție a fost expusă fără preaviz. Reuniți atunci la Luxembourg , miniștrii afacerilor europene au aflat că nu vor putea să-și țină promisiunea. 

Eroarea istorică despre care se vorbește este legată de un proces lung și dificil din toate punctele de vedere prin care Skopje a fost nevoit să treacă pentru a schimba numele țării. 

Eforturile au fost făcute într-un scop precis și în baza unei promisiuni: acea a integrării europene. 

In plus, a întoarce astfel spatele Balcanilor, fără menajamente și mai ales fără argumente solide, reprezintă un pericol de stabilitate pentru regiune, spun multe voci la Bruxelles. 

I se reproșează Franței că nu a făcut un gest măcar pentru Macedonia de Nord care în plus a ajutat UE  în cursul crizei migrației din anii precedenți.

Dar Macron îmbracă abil în cuvinte alese această decizie care în mod evident tine mai ales de probleme de politică internă franceză și de ambiția lui de a-și impune voința, cu orice preț, pe plan european. 

„Nu-mi place faptul că extinderea a devenit teleologia Europei” a spus el în conferința de presă de la Bruxelles și apoi a amintit argumentul suprem, cel al unei Europe aflată în criză de finanțare: 

„Când pui unt pe pâine dar felia se tot mărește, la un moment dat untul nu se mai vede și gustul se pierde” . Altfel zis, de unde bani pentru extindere, în condițiile în care se pierde contribuția Londrei prin Brexit iar statele mari vor să plătească din ce în ce mai putin? 

Procesul de extindere cu Macedonia și Albania era un tot unitar, de acum cele două țări sunt decuplate. Dacă Macedonia a făcut eforturi, referitor la Albania reformele nu sunt cele așteptate. 

De ce atunci Comisia Europeană a împins acest dosar pâna la nivel ministerial și de ce capitalele (chiar și Paris) l-au acceptat la început? 

Se zice că a fost vorba aici despre gesturi pur politice menite să ajute stabilitatea regiunii și să le mulțumească mai ales macedonenilor pentru ajutorul dat în timpul crizei migrației. 

Pentru Franța, gestul ar fi fost excesiv și de altfel nesincer: de ce să fi deschis negocieri de aderare pe care UE poate n-ar fi avut niciodată voința să le ducă la bun sfârșit? 

Macron are aerul să spună că nu vrea să facă compromisuri, dar uită că la o nouă criză a migrației, nu va mai putea conta pe bunăvoința a popoarelor din Balcani.