
Politică
În seara dinaintea moțiunii ministrul Cuc a vrut să știe ce parlamentari zboară cu Tarom
cuc_camera_deputatilor.jpg

Ministrul Transporturilor admite că înainte de moțiunea de cenzură a întrebat-o pe fosta șefă a Tarom ce parlamentari zboară cu avioanele companiei. Răzvan Cuc a respins însă acuzația Mădălinei Mezei conform căreia ministrul i-ar fi cerut să țină avioanele la sol. Răzvan Cuc a susținut că fosta șefă a Tarom a încercat să-și favorizeze familia, soțul și fratele acesteia lucrând în companie.
"Nu i-am cerut să ţină niciun avion la sol, nici nu aveam cum să îi cer doamnei (Mădălina Mezei, n.r.) să ţină avioanele la sol. Ca să ţii un avion la sol trebui să aibă nişte probleme tehnice. Dacă se va întâmpla la un moment dat ca un avion să aibă probleme tehnice nu este vinovat ministrul Transporturilor. Nu puteam eu să cer. Cui să cer? Să mă duc eu la piloţi? Să mă duc eu la mecanici? Să mă duc eu să scot o piuliţă, un senzor, ce să fac eu la avioane?(...)Am întrebat-o într-adevăr pe doamna pe Mezei ce parlamentari zboară şi dacă totul este în regulă şi dacă vin cursele cum trebuie. Aflasem şi eu pe surse, ca toată lumea, de la opoziţie, că a-şi opri eu avioanele", a explicat Răzvan Cuc.
Referitor la DNA, ministrul a subliniat că nu are nimic de ascuns şi aşteaptă să fie chemat.
"Voi da declaraţii, voi prezenta şi eu acte, voi cere şi eu lămuriri pentru că văd că mai nou toată lumea se duce la DNA. Foarte bine, dar du-te la DNA când ai dreptate nu când aduci pe piaţă nişte lucruri false".
Fostul director general al Tarom Mădălina Mezei a declarat vineri că ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, i-a cerut nu doar să anuleze curse interne, ci şi să-i identifice pe parlamentarii aflaţi la bordul acestora, pentru a-i împiedica să voteze moţiunea de cenzură. De asemenea, ea a precizat că solicitarea de a se prezenta la DNA vizează Ministerul Transporturilor şi acuzaţii de abuz în serviciu, calitatea sa fiind de martor.
”Domnul ministru m-a chemat în birou, cu două zile înainte, ca să-mi spună să trebuie să anulăm nişe curse interne, ca să oprim accesul parlamentarilor la votarea moţunii de cenzură. Am spus că aşa ceva este imposibil, pentru că noi nu suntem stăpâni de sclavi, suntem o companie de oameni liberi, aceşti piloţi – indifferent ce le-aş fi spus eu – nu ar fi făcut niocdată aşa ceva. Evident, eu nu aş fi putut să cer aşa ceva subordonaţilor companiei. Iniţial era vorba despre cinci zboruri, Timişoara – două zboruri, Oradea, Satu Mare, Baia Mare. Mi-a cerut domnul ministru să identific senatorii şi deputaii aflaţi la bord”.
Fosta șefă a Tarom mai susține că refuzul de a opri avioanele a costat-o funcția.
Premierului demis Viorica Dăncilă a trimis Corpul de Control la Ministerul Transporturilor şi la TAROM pentru a verifica aspectele legate de revocarea Mădălinei Mezei.