
Politică
Brexit: situație incertă la Bruxelles ca și la Londra
74373063_520498425179848_4053718398868127744_n.jpg

Președintele UE, Donald Tusk, declară că a luat notă de „pachetul de scrisori” trimis de Boris Johnson dar că așteaptă ca Londra să decidă ce se va întâmpla.
După votul Camerei Comunelor de sâmbătă, 19 octombrie, care îl amâna pe cel privind Acordul de retragere, Johnson a fost constrâns prin legea votată la Londra în septembrie să ceară o prelungire a datei Brexitului. Această scrisoare nu a fost semnată.
O a doua , trimisă tot sâmbătă seară și de data aceasta semnată, il înștiința pe Donald Tusk că un nou vot va fi organizat la Londra la începutul săptămânii astfel încât data Brexitului să fie păstrată pentru 31 octombrie.
In aceste condiții, UE nu poate face nimic altceva decât să-și continue propriul său proces de ratificare a faimosului acord de retragere.
Duminică dimineață ambasadorii UE la Bruxelles s-au reunit într-o scurtă ședință și au demarat procedura scrisă pentru încheierea și semnarea Acordului. Textele juridice vor fi apoi trimise Parlamentului European pentru continuarea aprobării documentului.
Votul deputaților europeni era inițial prevăzut pentru 24 octombrie la Strasbourg. Grupul Brexit din Parlamentul European se reunește luni, 21 octombrie, pentru a analiza situația.