Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Eurocronica. ”Ce-am făcut în ultimii 30 de ani?”

gavroche.jpg

Florin Vieru, copilul înfăşurat într-un steag care a apărut pe coperta revistei „Paris Match“ din 4 ianuarie 1990.
Image source: 
adevarul.ro

Rfi România începe astăzi o campanie dedicată împlinirii a 30 de ani de la căderea comunismului. Tema e amplă și pune adesea probleme complicate, iar noi ne vom strădui să acoperim aspecte cât mai diverse, de la momentele cruciale ale anului 1989 și semnificația lor, la rădăcinile nostalgiei, de la felul în care puterea a fost cucerită și păstrată la transformările economice și sociale din această parte a Europei.

Și, pentru că este vorba despre o cifră rotundă, ne întrebăm, mai întâi de toate: a fost trecerea de la comunism la libertate un succes? Sau, mai exact, a fost succesul pe care îl speram, atunci, la început?

A fost un succes, pentru că statele din regiune – cu excepțiile demne de discutat din Balcanii de Vest și spațiul ex-sovietic – sunt astăzi membre ale Uniunii Europene și NATO, cele mai exclusiviste cluburi ale națiunilor democratice și prospere.

A fost un succes, pentru că după perioade de tranziție mai lungi sau mai scurte, dar deopotrivă de dificile, economiile au crescut, la fel și veniturile oamenilor, ceea ce a permis ieșirea din cenușiul economiei de penurie, tipică regimurilor comuniste.

A fost un succes pentru că iată, vorbim despre o întreagă generație  născută și maturizată în democrație, care se simte acasă peste tot în Europa, care se bucură de libertate de mișcare deplină.

Și totuși, nu a fost un succes, câtă vreme regiunea încă rămâne în urma Vestului, în ce privește dezvoltarea economiei și veniturile oamenilor.

Nu a fost un succes pentru că a lăsat în urmă regiuni întregi, dezindustrializate și marginalizate. Și a lăsat în urmă categorii sociale mai vârstnice sau mai puțin calificate, care nu s-au adaptat la schimbări.

Nu a fost un succes atâta vreme cât vechile structuri comuniste au fost în multe cazuri înlocuite de elite corupte, adesea provenite chiar din rândul vechilor structuri de partid sau de securitate.

Apoi, nu toți est-europenii sunt integrați la fel în familia europeană. Românii și bulgarii nu sunt acceptați în Spațiul Schengen, deși își doresc să fie acolo, dar câteva state membre se opun. Sârbii și muntenegrenii negociază aderarea la Uniunea Europeană și nu se știe când vor termina procesul. Albanezii și nord-macedonenii au fost din nou amânați cu deschiderea negocierilor, spre marea lor frustrare. Ucrainienii și moldovenii nu știu nici măcar dacă vor fi socotiți vreodată candidați la aderare. Kosovarii încă au nevoie de vize.

În centrul Europei, grupul de la Vișegrad, alianța pornită la începutul anilor 1990 pentru a impulsiona integrarea euro-atlantică, a devenit în zilele noastre un rebel în cadrul Uniunii Europene. Aceasta din urmă reproșează grupului de la Vișegrad deriva autoritaristă și îndepărtarea de la valorile europene. De partea cealaltă, cele patru state central-europene resping politica europeană în materie de migrație și mizează pe elementele identitare.

Explicabil, poate, pentru niște națiuni care au avut trupe sovietice pe teritoriul lor până în 1990 și pentru care căderea comunismului a însemnat și o eliberare națională. În același timp, controlul asupra mass media, discursul oficial antioccidental și o mulțime de alte măsuri legale și administrative amintesc de autoritarismul trecutului. Cu toate acestea, regimurile iliberale continuă să se bucure de sprijinul electoratelor, în aceste state cu economii stabile, finanțe publice bine ținute sub control și, demn de remarcat, cu o foarte bună folosire a fondurilor europene.

Sunt aceste forme de guvernare o amenințare la adresa libertăților câștigate acum 30 de ani? Sau reprezintă doar un răspuns politic în marea dezbatere din cadrul Uniunii Europene?

Aceste întrebări și încă multe altele își vor căuta răspunsul în campania RFI România: ”Ce-am făcut în ultimii 30 de ani?”

 

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

Toate Eurocronicile lui Ovidiu Nahoi: http://www.rfi.ro/tag/eurocronica

Eurocronica lui Ovidiu Nahoi din 23 octombrie 2019