
Politică
Puterea și opoziția lansează separat abrogarea recursului compensatoriu
horatius.jpg

Motivarea este dată de creşterea ratei de recidivă a celor eliberaţi. Raluca Turcan anunţă și că ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, se va deplasa la CEDO pentru a prezenta gravitatea situaţiei din România.
În paralel, PSD a pus pe ordinea de zi a Camerei Deputaților, în regim de urgență, între alte legi, și pe cea care prevede abrogarea recursului compensatoriu.
Ce prevede legea recursului compensatoriu? Principala prevedere este aceea că deținuții încarcerați în condiții necorespunzătoare beneficiază de 6 zile reduse din pedeapsă pentru fiecare 30 de zile executate. Proiectul a fost contestat de PNL și USR la Curtea Constituțională, care însă a decis că acesta este constituțional.
Cum sunt definite în lege "condițiile necorespunzătoare" de detenție:
- a) cazarea într-un spațiu mai mic sau egal cu 4mp/deținut, care se calculează excluzând suprafața grupului sanitar și a spațiilor de depozitare a alimentelor, prin împărțirea suprafeței totale a camerei de deținere la numărul de persoane cazate în camera respectivă;
- b) lipsa accesului la activități în aer liber;
- c) lipsa accesului la lumina naturală sau aer suficient ori disponibilitatea de ventilație;
- d) lipsa temperaturii adecvate a camerei;
- e) lipsa posibilității de a folosi toaleta în privat și de a se respecta normele sanitare de bază precum și a cerințelor de igienă;
- f) existenta infiltrațiilor umezelii mucegaiului în pereții camerelor de detenție.
La RFI, judecătorul Horațius Dumbravă spune că“ În mod cert aceste dipoziții, complet nefuncționale, trebuie corectate. Eu spun ce am spus și acum doi ani, recursul compensatoriu a fost o imensă greșeală a clasei politice că a adoptat acest act normativ. De fapt problemele de fond sunt cu totul altele. Și anume aglomerarea din penitenciare așa încât efortul politicienilor de a găsi soluții în acea direcție trebuiau să se concentreze. Toți miniștrii de justiție care s-au perindat din 2017 până acum, trebuiau să ia în calcul o finanțare adecvată a acestui sistem penitenciar sau găsirea de soluții alternative, ca să nu se ajungă la aglomerarea penitenciarelor. Pentru că să știți că abrogarea recursului compensatoriu nu rezolvă problema.“
Săptămâna trecută, vă reamintesc, ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, spunea că o abrogare peste noapte a recursului compensatoriu, fără a pregăti aceste planuri, inclusiv discuțiile cu CEDO și măsuri de extindere a capacității din penitenciare, ar conduce la efecte colaterale poate mai severe decât cele din prezent.