
Politică
Vela cere Jandarmeriei București să desecretizeze convorbirile de la mitingul din 10 august.” Aștept până mâine”
vela.jpg

Ministrul de Interne a cerut Jandarmeriei Române, pe 22 noiembrie, ca toate unitățile care au clasificat convorbirile radio de la protestul din 10 august să le declasifice în cel mai scurt timp”, pentru a fi puse la dispoziția procurorilor. Potrivit lui Vela, ar fi vorba în total de 275 de ore de înregistrări. Acesta a declarat că Jandarmeriile din Craiova, Constanța și Ploiești au desecretizat convorbirile, în timp ce Jandarmeria București a „amânat de miercuri pe vineri, de vineri pe miercuri”.
„Cea din București, nu. Aștept până mâine. Dacă nu se întâmplă nimic până mâine evident ceva nu e în regulă”, a spus ministrul. În opinia sa, desecretizarea acestor convorbiri va „contribui major la lămurirea situației”. respectiv „cine și ce ordine a dat” și „dacă au fost comise abuzuri împotriva protestatarilor și cine le-a comis”. „Mă așteptam să fie deja la dosar, dar unii au impresia că se pot juca. Nu mă joc și nu accept să tergiversăm cu nicio secundă lămurirea situației din 10 august. Cine își permite să tergiverseze își riscă propria carieră”, a conchis Marcel Vela.